Singuratate in Doi …


Image

E superba. Si tacuta. Atat de tacuta incat nu o mai auzi nici macar atunci cand te striga sau atunci cand ii ghicesti pasii prin casa. E asemenea unei fantome leneşe care a mai uitat sa plece si isi traieste nelinistea in … liniste! O ai in fiecare zi langa tine dar o simti atat de departe. Faceti atat de multe lucruri impreuna dar simti ca ai putea sa le faci si singur. Ii simti parfumul in fiecare noapte atunci cand se indeparteaza parca si mai mult de perna ta dar nu o mai simti pe Ea.

Si Ea a incetat sa te mai simta pe tine. Vorbiti atat de mult insa glasul ei e precum bucatica de metal ramasa fara ecou in camera mult prea goala si linistită.

Cuvintele ei sunt asemenea trupurilor fara haine si a muzicii fara ritm. Ochii ei privesc îndeaproape dar au uitat sa iti mai tinteasca inima si sufletul. Sunteti amandoi muti la tot ce se intampla. Dar niciunul nu poate renunta. Ea e precum raul necesar din viata ta iar tu esti aerul toxic pe care ea il inspira zilnic.

Stie ca ai pe altcineva pentru ca a inteles de prea multa vreme ca nimeni nu poate iubi doua femei in acelasi timp. Nici macar in gand.  Ceea ce este mai dureros este ca si tu ai pierdut-o in bratele altuia dar iti place sa o vezi chinuita. Sunteti amandoi niste masochisti perfecti. Iar in nefericirea voastra sunteti cei mai fericiti. Ati schimbat atatea masti incat le poti citi conturul pe chipul vostru. Ati schimbat atatea haine incat ati uitat sa va imbracati sufletul. Ati schimbat atatea zile dar ati uitat ziua ce v-a adus impreuna. Ati ras de atatea ori incat ati uitat sa mai zambiti.

Va cautati aievea prin casa dar nu va gasiti niciodata. Chiar si atunci cand va priviti sau va atingeti.

Ati ajuns niste straini prea incomozi. Dar va suportati neconditionat.

Tu plangi pe unde apuci iar ea isi varsa lacrimile in inima. Si intrebarea rasuna infiorator si al dracului de enervant in fiecare zi si in fiecare secunda. Ca o picatura chinezeasca. E cadoul vostru morbid.

De Ce?
Pentru ca Singuratatea in doi este atunci cand Tu ai uitat sa pleci iar Ea a uitat sa mai ramana!

________________

Daca iti place acest blog, Votează-l în cursa pentru cel mai bun blog din țară! Îți multumesc! Link:

PAGINA DE VOT – FINALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2015

Publicat de Alexandru Chermeleu Personal

Mă numesc Alex Chermeleu, sunt absolvent al Liceului de Informatică ,,Grigore Moisil ” din Timișoara, licențiat în Psihologie al Universității de Vest din Timișoara și master în Sociologie Organizațională. În prezent, încerc să-mi desăvârșesc meseria de psiholog, aflându-mă, de mai bine de doi ani, într-un proces de formare în Psihologie Transpersonală sub îndrumarea unora dintre cei mai mari psihologi din țară și din străinătate. Sunt preocupat de psihologia comunicării, atât la nivel de cuplu, cât și la nivel de grupuri. Într-o epocă declarată ,,a comunicării”, care se dovedește tot mai mult că suferă de fragmentare și de lipsă de comunicare, întrebarea « Cine sunt eu ? » devine emblematică pentru epoca digitală, în care realul și virtualul se diferențiază tot mai puțin, co – participând la crearea de identități. Socraticul ,,Cunoaște-te pe tine însuți!” revine în actualitate ca un subiect major, în primul rând pentru tineri și nu numai. Mai mult decât atât, în zilele noastre, îndemnul lui Socrate nu invită doar la un proces de introspecție, el se referă la relațiile noastre sociale, de familie, de cuplu, de prietenie, de colegialitate și, în primul și în primul rând, la relația supremă a omului cu Dumnezeu. Iată de ce, dragi prieteni, la îndemnul multora dintre voi, m-am hotărât să vă invit într-o călătorie de suflet și de minte, o călătorie de cunoaștere și autocunoaștere, o călătorie în care fiecare călător poate să devină un pelerin, căci cunoscându-ne pe noi înșine învățăm să descoperim lumea și sensul ei divin. Eu nu voi fi decât un călător, alături de voi, în dorința sinceră de a vă împărtăși din gândurile mele, din greșelile mele, din ceea ce învăț de la psihologii cu care lucrez dar și de a învăța de la voi, de a dezbate și a comenta împreună păreri, opinii, reflecții despre marile și etern-misterioasele teme ale umanului: iubirea, prietenia, timpul, succesul, eșecul, teama, furia, dreptatea și nedreptatea, singurătatea, depresia, speranța... Pana atunci, va las sa cititi gandurile mele ... DISCLAIMER COPYRIGHT PROTECTED. Toate informatiile si materialele (text) folosite in acest blog sunt rezervate in exclusivitate autorului. Folosirea oricarui text, imagine, material, fisier sau obiect de constructie din acest blog in alte scopuri decat cele necomerciale si cele specificate in site fara acordul scris al autorului este interzisa fiind protejate de legea dreptului de autor. Folosirea textelor se va face cu citarea sursei. Pozele folosite sunt preluate de pe Google/Pinterest/Google+ si sunt protejate de drepturi de autor. Autorul acestui blog nu isi asuma responsabilitatea pentru redistribuirea continutului acestui site inafara scopului destinat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: