Cand un barbat iubeste doua femei


Cum ai putea sa iubesti doua femei? E ca si cum ai avea doua telefoane. Nu ca nu ar fi posibil. Sunt unii care folosesc chiar trei. Dar ce te faci atunci cand iti suna ambele? :)) Mi se pare destul de greu sa vorbesti la amândouă … In acelasi timp! Asemenea bărbatului care se străduie sa isi acorde ritmul inimii la doua viori, transformându-si Viata dintr-un vals, in cel mai oribil ritm pe care nu il va putea tine niciodata. Tragic este ca nu va fi singurul care va suferi din tot acest show macabru si neinspirat al sufletului.

Barbatul care spune ca iubeste doua femei este precum spectatorul neinițiat ce urmărește doua filme pe doua ecrane separate. Nu va intelege nimic din ele si nu va prinde finalul. Poate doar un singur final. Iar acela nu va fi un Happy end așteptat, ci o tragica poveste a unui om care, in esenta, a încetat sa mai iubească. Sa o mai iubească atât pe „prima” cat si pe celalalta. Sau celelalte. Pentru ca daca prima a încetat sa ii mai spună cat de frumos, inteligent si creativ este, a doua nu va ezita nicio secunda sa ii îmbuibe creierul, „spălat” deja, cu veșnicele cuvinte de suflet, aruncate in pauzele de Amor. :)) Iar daca prima a încetat sa ii acorde atenția cuvenita si binemeritata, a doua va avea grija sa bifeze toate aspectele pe care prima a „obosit” sa le mai faca. Cel putin, asta e in mintea bărbatului care iubeste doua femei.

Acel barbat care nu poate sa se despartă de prima dar o vrea si pe a doua. Genul masculin, veșnic nemulțumit si intr-o continua lupta a mintii si a inimii pentru care si „mandra” si „draga” merita păstrate cat mai aproape.

Genul de barbat care ar lua-o si pe prima si pe a doua in fata ofițerului stării civile si ar semna cu ochii închiși, cu inima „împăcată” si cu bratele-i cuprinzătoare. Unii s-ar duce si la altar împreuna daca ar fi posibil. O scena tragi-comica in toata splendoarea ei. Barbatul care iubeste doua femei ii spune uneia ca o iubeste iar celeilalte ca o iubeste mai mult decat pe prima. 🙂 In tot acest triunghi amoros si patologic nu exista niciun învingător. Exista doar învinși, căci lupta pentru fericire a luat demult sfarsit. Atât in ochii lui cat si in ochii partenerelor atat de mult dorite. Un triunghi bolnăvicios si cu colțurile tocite si sfărâmate sub semnul crunt al unei nefericiri neasumate.

Sa iubesti doua femei e ca si cum ti-ai tăia inima in doua, sufletul in noua si mintea in mii de bucăți. Sa iubesti doua femei inseamna, de fapt, sa nu o iubesti pe niciuna. Inseamna sa te iubesti mai mult pe tine. Dar nici măcar asta. Iar singura minciuna pe care ti-o repeți necontenit si in care totul va fi bine alimentează nevrotic tot acest tablou.

Barbatul care iubeste doua femei nu a inteles iubirea. Nu a inteles ca Iubirea nu se împarte ca la piața si nu se negociază. Poate doar simbolic si cu acelasi partener. Întotdeauna cu același.  Numai atunci putem vorbi de o iubire curată si sinceră. Asa cum cineva spunea, poti iubi doua femei … Chiar trei: atunci cand una este mama, cealaltă fiica iar cea de-a treia … Sufletul pereche! 🙂

In final, toti barbatii trebuie sa înțeleagă faptul ca a cuceri mai multe femei poate fi un război al inimii, dar sa păstrezi si sa iubesti doar una … e pacea sufletului!

–––-

Tu ai achiziționat cartea „Iubind-o pe Ea”? Nu? Nu face nimic! Nu e târziu! O poti face acum, de aici:

Link direct:

http://bookzone.ro/produs/iubind-o-pe-ea/

Publicat de Alexandru Chermeleu Personal

Mă numesc Alex Chermeleu, sunt absolvent al Liceului de Informatică ,,Grigore Moisil ” din Timișoara, licențiat în Psihologie al Universității de Vest din Timișoara și master în Sociologie Organizațională. În prezent, încerc să-mi desăvârșesc meseria de psiholog, aflându-mă, de mai bine de doi ani, într-un proces de formare în Psihologie Transpersonală sub îndrumarea unora dintre cei mai mari psihologi din țară și din străinătate. Sunt preocupat de psihologia comunicării, atât la nivel de cuplu, cât și la nivel de grupuri. Într-o epocă declarată ,,a comunicării”, care se dovedește tot mai mult că suferă de fragmentare și de lipsă de comunicare, întrebarea « Cine sunt eu ? » devine emblematică pentru epoca digitală, în care realul și virtualul se diferențiază tot mai puțin, co – participând la crearea de identități. Socraticul ,,Cunoaște-te pe tine însuți!” revine în actualitate ca un subiect major, în primul rând pentru tineri și nu numai. Mai mult decât atât, în zilele noastre, îndemnul lui Socrate nu invită doar la un proces de introspecție, el se referă la relațiile noastre sociale, de familie, de cuplu, de prietenie, de colegialitate și, în primul și în primul rând, la relația supremă a omului cu Dumnezeu. Iată de ce, dragi prieteni, la îndemnul multora dintre voi, m-am hotărât să vă invit într-o călătorie de suflet și de minte, o călătorie de cunoaștere și autocunoaștere, o călătorie în care fiecare călător poate să devină un pelerin, căci cunoscându-ne pe noi înșine învățăm să descoperim lumea și sensul ei divin. Eu nu voi fi decât un călător, alături de voi, în dorința sinceră de a vă împărtăși din gândurile mele, din greșelile mele, din ceea ce învăț de la psihologii cu care lucrez dar și de a învăța de la voi, de a dezbate și a comenta împreună păreri, opinii, reflecții despre marile și etern-misterioasele teme ale umanului: iubirea, prietenia, timpul, succesul, eșecul, teama, furia, dreptatea și nedreptatea, singurătatea, depresia, speranța... Pana atunci, va las sa cititi gandurile mele ... DISCLAIMER COPYRIGHT PROTECTED. Toate informatiile si materialele (text) folosite in acest blog sunt rezervate in exclusivitate autorului. Folosirea oricarui text, imagine, material, fisier sau obiect de constructie din acest blog in alte scopuri decat cele necomerciale si cele specificate in site fara acordul scris al autorului este interzisa fiind protejate de legea dreptului de autor. Folosirea textelor se va face cu citarea sursei. Pozele folosite sunt preluate de pe Google/Pinterest/Google+ si sunt protejate de drepturi de autor. Autorul acestui blog nu isi asuma responsabilitatea pentru redistribuirea continutului acestui site inafara scopului destinat.

12 gânduri despre „Cand un barbat iubeste doua femei

  1. Bărbatul care iubește două femei, cât e clipa iubirii lui de lungă, în realitate o iubește pe cea cu care nu se întâlnește, seara, acasă.
    El iubește confortul oferit de prima laolaltă cu senzațiile pe care i le stârnește gândul la cea de-a doua. În fapt nu mai există o ordine, per-se a iubitelor în mintea bărbatului care iubește două femei. El poate, în gând, ca la ora de sport la școală, să le așeze după înălțime. Sau să le strige în ordine alfabetică. Bărbatul care iubește două femei se minte, tragic și fatal și îi minte și pe alții, lărgind ograda trofeelor sale cu brațele deschise în fața prietenilor și oftând de inimă amorezată.
    Când un bărbat a spus că iubește două femei, în fapt el este pregătit să se despartă de cea veche, asta e de când legea și pământul. Așa este. Deranjul apare când cea de-a doua femeie, cea de la distanță nu are, în fapt, mintea și sufletul prea legate de bărbatul care iubește două femei iar asta este, zice istoria, situația cea mai des întâlnită.

    Apreciază

  2. un barbat imatur emotional nu poate iubi doua femei, probabil nici macar una. si pt femei e la fel. unii confunda iubirea cu posesivitatea, cu cheful de face ce vor, iresponsablitatea, cu egoismul, cu mandria si sentimentul ca li se cuvine ceva. unii au pur si simplu atitudinea de consumator. consuma relatii, fara sa investeasca ceva si cand s-a epuizat pleaca sa consume alta relatie.
    pentru multi e dificil sa iubeasca cu adevarat pe cineva dar se poate invata asa ca la scoala. putem invata sa iubim de unde suntem, incepem cu o pisica, un caine, un pestisor sau cu plante. e mai usor. incapacitatea de a iubi produce multa suferinta.
    daca sa iubesti pe cineva e provocator, sa iubesti la plural cere un anumit nivel de maiestrie. trebuie sa iti pese, sa ai multa responsabilitate. e nevoie de mult curaj, sinceritate. e usor sa te julesti sau sa esuezi cu gust amar. trebuie sa stii sa oferi fara conditii si asteptari inutile dar sa si primesti cu bucurie. o relatie, doua sunt ceva in care se investeste. investesti timp, energie, cresti emotional, cresti ca om. provocare eu zic e sa invatam sa iubim in primul rand cu adevarat si ca ai un partener sau doi e irelevant.
    un om (femeie sau barbat) prost poate sa frustreze si sa consume, ca un parazit, relatii multe. e nevoie de efort si maturitate sa faci o relatie (sau mai multe) sa infloreasca.

    Apreciază

  3. un barbat (si o femeie. poate iubi doi barbati..).poate iubi…doua..sau mai multe femeie..dar nu cu aceeasi intensitate…sac..prima iubire..se transforma intr-o forma de prietenie si camaraderie puternica, care o depaseste pe a doua…care are doar prospetimea..timpului putin petrecut impreuna….Multi oameni sunt frumosi..sunt buni..si merita sa fie iubiti..nimeni nu este proprietata nimaniu..nimeni nu are drepturi asupra sufletului si inimii nimanui..sac..O singura conditie trebuie indeplinita..maxim de inteligenta..si bunatate..sa nu-i faci rau celui/celei care a avut sansa/nesansa sa fie iubita inaintea ta..sau dupa tine..sac..

    Apreciază

  4. Eu sunt un barbat ce a iubit 2 🙂 ( mai demult 🙂 ) si pot spune ca intregul articol este vazut dintr-un unghi cu ochelari de cal.

    Ce faci cand suna amandoua ? Raspunzi… 🙂 Nu pot suna in acelasi timp, la una tot da ocupat :)))
    Lasand gluma de-o parte..
    Ritmul inimii in 2 viori..
    Vals si Bachata..
    2 filme pe 2 ecrane separate..
    mandra si draga.. ETC

    Dar dintre parinti pe care iubesti mai mult ? Mama sau Tata ?
    Dar dintre frati/surori (unde este cazul) pe care il iubesti mai mult?
    Dar mama care dintre cei 2 copii ai ei ii iubeste mai mult ?
    Dar tata pe care din cei 2 copii ii iubeste mia mult ?
    Dar åe bunic il ibesti mai mult decat pe bunica ? Sau invers ?

    Ce se intampla cand te suna amandoi in acelasi timp?
    Ce se intampla cand ( de cele mai multe ori mama este cea mai nevrotica si plina de pasiune si tata cle mai nebun si calm – 2 ritmuri, 2 dansuri, 2 ecrane… )

    Inima si sentimentele sunt un lucru pe cat de simplu e atat de complicat si invers.

    Desigur sunt nesimtiti care ies, se intalnesc, si-o trag cu doua, doar pentru a-si ridica statutul si mutlumit ego-ul nasricist…

    DAR DACA IUBESTI 2, atunci nici nu te mai gandesti la sex, sau separare, nu te gandesti la casatorie dar nici la a le pune una sau celalta mai sus sau mai jos. DACA IUBESTI 2, sufletul tau, ca si UNUL te doare mait are decat la ambele la un loc, pentru ca te simti impotent in a te rupe in 2 si a fi cu amandoua. Iar intr-un final, pentru ca vrei sa mergi catre casatorie, va trebui sa alegi una din ele (sau niciuna) care este in stare sa fie mai puternica in fata suferintei.

    Apreciază

    1. De acord cu tine! Acest articol nu priveste imaginea de ansamblu, ci poate un simplu punct de vedere inchis,izolat.

      Am fost in situatia unei femei, iubite, in timp ce el o iubea, in acelasi timp, si pe alta.
      Nu e neaparat placut, dar aceea era circumstanta, iar eu am incercat mereu sa caut raspunsuri la „cum e posibi?”… Dar e foarte simplu: Iubirea este si pentru ea, si pentru mine. Diferita, dar e. Atat.
      Ne ziceam: ” Te iubesc. Ne iubim? Da, impartim dragostea. Sau, poate nu. Nu conteaza, nu ne trebuie o eticheta. Suntem aici, unul cu altul, si atat.”

      Apreciază

  5. Felicitari domnule Alexandru Chermeleu ,tot ce ati scris demonstreaza ca sunteti nu numai un scriitor bun dar si un foarte fin observator al naturii omenesti ,un foarte bun psiholog…..si nu in ultimul rand un….OM.Va citesc de fiecare data cu foarte mare placere.

    Apreciază

  6. Trist dar adevarat!Cred ca se intampla si asa…Pe cea de-a doua o iubeste,sigur,altfel n-ar fi existat in viata lui,insa prima e cu finantele,ii ofera ce ii lipseste!Banii!Trist trebuie sa mai fie din punctul unui om care crede in iubire sa traiesti asa cum ar canta un afon!Fara pasiune,fara suflet…Nu e cazul personajului nostru care,oricum,e prea ancorat in material,vrea siguranta zilei de maine.Altfel,ar trage linie si sufletul ar dicta.Insa primeaza interesul!Nu cred ca s-a gandit o clipa la moralitate,minciuna,prefacatorie,lipsa de caracter,lasitate…

    Apreciază

  7. Mi-ar placea sa citesc un articol, la fel de bine argumentat, si pentru situatia, perfect posibila, in care … o femie „iubeste” doi barbati. Ei ? Atunci care sunt trairile si care sunt
    gandurile doctorului de suflete A. C. pentru ca, si in aceasta ecuatie propusa de mine, tot despre FEMEIE este vorba ? Sunt curios !

    Apreciază

  8. Vezi ca tragicomedia are un final fericit :)..iar viata in 3..niciodata nu are un astfel de final…poate doar daca cei 3 nu se mai vad niciodata dupa..si fiecare merge pe drumul lui…doar in cazul ala …finalul unei relatii „in 3” …este deznodamantul unei tragicomedii 🙂

    Apreciază

Lasă un comentariu