Alexandru Chermeleu: O oră sau o viață … Mult mai mult decât nimic.


Ce ciudați suntem uneori. Ne dorim sa oprim timpul în loc atunci când cei dragi sunt lângă noi. Sa rupem limbile ceasului și sa înghețam prezentul. Asa cum ne dorim sa apasam butonul de fast forward când cel de lângă noi nu este aproape. E singurul moment cand am încerca să ne împrietenim cu timpul și orele lui. Sa il rugam sa o ia înainte. Însă timpul trece la fel. Nu tine cont de tine sau de mine. De ei sau de voi.

E ciudat cum amânăm săruturi și tineri de mână. Cum ratam momente unice și clipe împărtășite.

E înșelător sa crezi ca ai întotdeauna timp. Să crezi că mâine e mai important ca azi. Sau mai târziu, mai potrivit ca și acum. De multe ori, ajungem niște cerșetori de timp. Atunci cand cel pe care l-am avut nu am știu să-l prețuim. Niște cerșetori de buze, atunci când buzele pe care le-am gustat s-au lăsat așteptate. Niște cerșetori de trupuri, când trupul celuilalt ne-a așteptat prea mult în patul gol. Niște cerșetori de iubire. Atunci cand iubirea ce-am trăit-o … am amânat-o! Fără sa punem preț pe ea și omul care ne-a purtat-o.

Sa păcălești secunde și minute. Să mai poți simți măcar o dată ce ai simțit în preajma lui.

Iar la final, cu toții ne dorim o oră. Sau o viață. E mult mai mult decât nimic …

Publicat de Alexandru Chermeleu Personal

Mă numesc Alex Chermeleu, sunt absolvent al Liceului de Informatică ,,Grigore Moisil ” din Timișoara, licențiat în Psihologie al Universității de Vest din Timișoara și master în Sociologie Organizațională. În prezent, încerc să-mi desăvârșesc meseria de psiholog, aflându-mă, de mai bine de doi ani, într-un proces de formare în Psihologie Transpersonală sub îndrumarea unora dintre cei mai mari psihologi din țară și din străinătate. Sunt preocupat de psihologia comunicării, atât la nivel de cuplu, cât și la nivel de grupuri. Într-o epocă declarată ,,a comunicării”, care se dovedește tot mai mult că suferă de fragmentare și de lipsă de comunicare, întrebarea « Cine sunt eu ? » devine emblematică pentru epoca digitală, în care realul și virtualul se diferențiază tot mai puțin, co – participând la crearea de identități. Socraticul ,,Cunoaște-te pe tine însuți!” revine în actualitate ca un subiect major, în primul rând pentru tineri și nu numai. Mai mult decât atât, în zilele noastre, îndemnul lui Socrate nu invită doar la un proces de introspecție, el se referă la relațiile noastre sociale, de familie, de cuplu, de prietenie, de colegialitate și, în primul și în primul rând, la relația supremă a omului cu Dumnezeu. Iată de ce, dragi prieteni, la îndemnul multora dintre voi, m-am hotărât să vă invit într-o călătorie de suflet și de minte, o călătorie de cunoaștere și autocunoaștere, o călătorie în care fiecare călător poate să devină un pelerin, căci cunoscându-ne pe noi înșine învățăm să descoperim lumea și sensul ei divin. Eu nu voi fi decât un călător, alături de voi, în dorința sinceră de a vă împărtăși din gândurile mele, din greșelile mele, din ceea ce învăț de la psihologii cu care lucrez dar și de a învăța de la voi, de a dezbate și a comenta împreună păreri, opinii, reflecții despre marile și etern-misterioasele teme ale umanului: iubirea, prietenia, timpul, succesul, eșecul, teama, furia, dreptatea și nedreptatea, singurătatea, depresia, speranța... Pana atunci, va las sa cititi gandurile mele ... DISCLAIMER COPYRIGHT PROTECTED. Toate informatiile si materialele (text) folosite in acest blog sunt rezervate in exclusivitate autorului. Folosirea oricarui text, imagine, material, fisier sau obiect de constructie din acest blog in alte scopuri decat cele necomerciale si cele specificate in site fara acordul scris al autorului este interzisa fiind protejate de legea dreptului de autor. Folosirea textelor se va face cu citarea sursei. Pozele folosite sunt preluate de pe Google/Pinterest/Google+ si sunt protejate de drepturi de autor. Autorul acestui blog nu isi asuma responsabilitatea pentru redistribuirea continutului acestui site inafara scopului destinat.

Un gând despre „Alexandru Chermeleu: O oră sau o viață … Mult mai mult decât nimic.

  1. Eu n am fost niciodata cea care asteapta,nu din vina mea.Am fost cea parasita si cu pumni trasi in suflet.Nimeni nu se gandeste cand raneste ca isi poate primi si el portia intr o zi ,tot asa cum a servit o.Degeaba ne straduim sa aducem inceputurile din relatie inapoi.Rutina e letala si plictiseala e la ea acasa.Numai poti innoda ceva ce s a rupt sau poate nici n a fost.Ferice de cei care imbatranesc frumos si dragostea le este pavaza.Noapte frumoasa si inspirata.<3

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: