Alexandru Chermeleu: Când pasiunea devine amintire


Am revăzut de curând minunatul film al lui Martin Scorsese (1993), The Age of Innocence (Vârsta inocenței), în interpretarea de excepție oferită de Michelle Pfeiffer, Daniel Day-Lewis și Winona Ryder. Așa cum probabil știți, filmul este o poveste romantică de dragoste, ai căror protagoniști își poartă cu discreție și eleganță vâltoarea unei pasiuni absolut tulburătoare, emoționante, în decorul fascinant al marii burghezii din New York-ul anilor 1870, într-o societate în care reguli rigide și ipocrit-puritane influențează destinul unor oameni.

Aristocratul Newland Archer (Daniel Day-Lewis) este logodit cu May Welland (Winona Ryder), o tânără care încântă, la prima vedere, prin inocență și drăgălășenie. Viitorul se anunţă promiţător pentru cei doi, până când îşi face apariţia fascinanta contesă Ellen Olenska (Michelle Pfeiffer), tulburătoarea verişoară a lui May. Ellen crede că şi-a găsit sufletul-pereche în persoana lui Newland, iar acesta este vrăjit de farmecul și senzualitatea ei. Bărbatul este însă prins la mijloc şi trebuie să aleagă: să rămână cu Ellen şi să înfrunte întreaga societate sau să se căsătorească cu May, chiar dacă nu o iubeşte şi să se bucure de confortul bogăţiei.
Tânărul avocat de succes Newland Archer, un gentlemen foarte bine vazut în societatea în care trăiește, se îndragosteste de fascinanta Ellen și vrea să se căsătorească cu ea, lucru imposibil însă, pentru că femeia visurilor lui se afla in proces de divort iar un astfel de lucru e inacceptabil în cercurile inalte. Gentlemanul se va consola cu o mireasă și cu o căsnicie de conveniență (Winona Ryder) însă nu va inceta să spere într-o legatură cu frumoasa contesă, ceea ce nu se întâmplă însă, pentru că tânăra lui soție, care nu este chiar atât de inocentă, cum o credea Archer, reușește s-o îndepărteze pe frumoasa Ellen și să-și dedice soțul unei căsnicii în care nu este fericit.

Între cele două femei este o legătură foarte fină, ambele sunt femei puternice, îndrăgostite de un bărbat pe care-l simt șovăielnic. Tocmai pentru că intuiește că este un om slab, Ellen știe că nu va fi fericit cu ea, din același motiv, tânăra lui soție va juca rolul inocenței, ținându-l captiv într-o căsnicie în care a tânjit la o iubire imposibilă … pentru că adevăratele pasiuni nu pot să fie hrănite decât de oameni foarte puternici.

Există o replică în film, rostită de frumoasa contesă Olenska, atunci când Newland îi mărturisește pasiunea : ,,tocmai pentru că te iubesc, voi renunța la tine ‘’, ceea ce se va și întâmpla. Putem să ne punem întrebarea mai profundă, nu cumva Ellen renunță la barbatul pe care-l iubește, determinându-l să se căsătorească cu May, tocmai pentru că știa că acesta nu va fi capabil să înfrunte societatea căreia îi aparținea ?

Finalul filmului ne îndreptățește, cumva, să credem că așa a fost. Rămas văduv la 57 de ani, Newland este liber să rămână cu Ellen, după care a tânjit toată viața. Își dă seama însă că pasiunea lui s-a transformat încet într-o simplă amintire…sau poate sentimentul de duioșie pe care îl resimte față de soția să fie adevărata dragoste?

Nu există răspunsuri clare la aceste întrebări, ceea ce rămâne din acest clasic triunghi al iubirii este un tulburător și, oarecum diafan, plăcut sentiment de tristețe, pe care geniul lui Martin Scorsese îl infuzează în delicata textură a filmului. Mai rămâne o întrebare suspendată la sfârșitul filmului, legată de adevărata vârstă a inocenței, altfel spus, mai putem fi inocenți într-o societate care ne condiționează, marcându-ne destinul?

Îmi vin în minte cuvintele lui Victor Hugo : ,,Melancolia este fericirea de a fi trist”.

Publicat de Alexandru Chermeleu Personal

Mă numesc Alex Chermeleu, sunt absolvent al Liceului de Informatică ,,Grigore Moisil ” din Timișoara, licențiat în Psihologie al Universității de Vest din Timișoara și master în Sociologie Organizațională. În prezent, încerc să-mi desăvârșesc meseria de psiholog, aflându-mă, de mai bine de doi ani, într-un proces de formare în Psihologie Transpersonală sub îndrumarea unora dintre cei mai mari psihologi din țară și din străinătate. Sunt preocupat de psihologia comunicării, atât la nivel de cuplu, cât și la nivel de grupuri. Într-o epocă declarată ,,a comunicării”, care se dovedește tot mai mult că suferă de fragmentare și de lipsă de comunicare, întrebarea « Cine sunt eu ? » devine emblematică pentru epoca digitală, în care realul și virtualul se diferențiază tot mai puțin, co – participând la crearea de identități. Socraticul ,,Cunoaște-te pe tine însuți!” revine în actualitate ca un subiect major, în primul rând pentru tineri și nu numai. Mai mult decât atât, în zilele noastre, îndemnul lui Socrate nu invită doar la un proces de introspecție, el se referă la relațiile noastre sociale, de familie, de cuplu, de prietenie, de colegialitate și, în primul și în primul rând, la relația supremă a omului cu Dumnezeu. Iată de ce, dragi prieteni, la îndemnul multora dintre voi, m-am hotărât să vă invit într-o călătorie de suflet și de minte, o călătorie de cunoaștere și autocunoaștere, o călătorie în care fiecare călător poate să devină un pelerin, căci cunoscându-ne pe noi înșine învățăm să descoperim lumea și sensul ei divin. Eu nu voi fi decât un călător, alături de voi, în dorința sinceră de a vă împărtăși din gândurile mele, din greșelile mele, din ceea ce învăț de la psihologii cu care lucrez dar și de a învăța de la voi, de a dezbate și a comenta împreună păreri, opinii, reflecții despre marile și etern-misterioasele teme ale umanului: iubirea, prietenia, timpul, succesul, eșecul, teama, furia, dreptatea și nedreptatea, singurătatea, depresia, speranța... Pana atunci, va las sa cititi gandurile mele ... DISCLAIMER COPYRIGHT PROTECTED. Toate informatiile si materialele (text) folosite in acest blog sunt rezervate in exclusivitate autorului. Folosirea oricarui text, imagine, material, fisier sau obiect de constructie din acest blog in alte scopuri decat cele necomerciale si cele specificate in site fara acordul scris al autorului este interzisa fiind protejate de legea dreptului de autor. Folosirea textelor se va face cu citarea sursei. Pozele folosite sunt preluate de pe Google/Pinterest/Google+ si sunt protejate de drepturi de autor. Autorul acestui blog nu isi asuma responsabilitatea pentru redistribuirea continutului acestui site inafara scopului destinat.

4 gânduri despre „Alexandru Chermeleu: Când pasiunea devine amintire

  1. Sunt frumoase şi profunde articolele dumneavoastră, domnule Chermeleu, sau ar fi fost suficient să spun ori profunde, iar frumusețea ar fi venit, repede, după profunzime, ca un corolar, ori frumoase, şi s-ar fi întâmplat aşişderea? 🙂 Îmi place foarte mult faptul că nu credeți că puţină, măcar puţină, pornografie nu strică, că ar fi un „tonic” în viaţă, ce ar servi atât la „digerarea” plăcută a suişurilor şi coborâşurilor vieţii, cât şi la popularizarea blogului dumneavoastră… Dar am o mare nelămurire! De ce l-aţi ales ca imagine pentru acest articol pe personajul Winonei Ryder, şi nu pe cel al lui Michelle Pfeiffer? A fost o alegere conştientă sau subconștientul, pentru un anumit temei, v-a dictat această alegere? 🙂

    Apreciază

      1. A fost atât de mare pentru dumneavoastră surpriza de a constata această alegere, încât nu aţi mai văzut, aţi uitat de restul mesajului meu! :))) Poate că psihologiile abisale ar fi mai potrivite pentru „interpretările adiacente” pe care nu le-aţi făcut aici, dar pe care cu siguranţă le veți face! 🙂

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: