Alexandru Chermeleu: O oală de sarmale și un bilet de Adio

Ti-am făcut si patul. Uitai sa il faci de fiecare data când plecai de acasă. Probabil il făceai in alta parte. Ai uitat ce mișto mototoleam cearșaful sub respirația noastră. Singurul aer pe care il mai inspir acum e intoxicat de minciuni si ego. Uitai sa ma ții de mâna atunci când ne plimbam pe strada.

Alexandru Chermeleu: Dragul meu soț …

Să știi ca nu îmi pare rău că te-am cunoscut. Dacă nu s-ar fi întâmplat asta, nu as fi ajuns să mă cunosc pe mine. Nu regret că m-ai luat de soție. Dacă nu mă luai tu, mă lua altul. Și poate era mai rău. Nu mă mai supăr atunci când vrei să pari puțin

Alexandru Chermeleu: Cum dezgheți inima unei femei?

A unei femei ce s-a prefăcut intr-un sloi de gheață. Sculptat atât de fin si migălos in baierele trecutului. Femeia care a suferit atât de mult incat nu se mai poate recunoaște in oglinda. Chipul ei zâmbește pe străzile aglomerate si ticsite cu alte chipuri ce zâmbesc inapoi. Trupul isi ascunde atât de bine vânătăile

Alexandru Chermeleu: Femeia inteligenta nu asteapta …

Nu așteaptă același autobuz ce întarzie mereu. In aceeași stație bătătorită de pașii ce imprimă același ritm nebun al vieții. Nu așteaptă un tren ce nu mai poposește in gările promise si pustii. Nu așteaptă sa fie sunată pe un număr deja uitat de celălalt. Pentru a auzi o voce ce a încetat sa o