Ne-am despărțit prea repede. Așa cum vântul gonește frunzele de pe asfaltul răcorit de suflul toamnei.
Despărțirile sunt dureroase. Atunci când inima ta plânge dupa inima celui ce-a fost, cândva, Universul tau. Căci in diminețile scăldate in voi, ochii voștri se deschideau in acelasi timp. E greu sa stii ca cel ce a plecat nu iti va mai săruta pleoapele. Când cel ce ti-a răvășit sufletul te lasa, acum, sa iti aduni singur bucățelele împrăștiate de ființa.
In ele il vei regăsi si pe el. Vei regăsi frânturi de gand, atingeri de zâmbete si lacrimi ce iti pătează obrajii fini. Iar daca inainte tot el ti le ștergea, acum te vei lua la întrecere cu ploaia. Atât de ude iti vei simti buzele. La inceput un gust Sărat-amar. Ca un aperitiv al sufletului servit in cele mai alese boluri.
Despărțirile sunt dureroase. Atunci cand doua inimi nu și-au incheiat recitalul. Cand doua minti se deconectează brusc si se îndepărtează. Cand pana si cuvintele nu mai ajung acolo unde-au fost păstrate cu atâta grija. Acum sunt niste sunete lansate într-un abis de suspine crunte. Cand tăcerile celor doi isi spun adio.
Despărțirile sunt dureroase. Când țipi pe interiori, deși, nimeni nu te poate auzi. Cand omul care a plecat si-a astupat urechile. Si-a închis ochii si si-a amanetat inima, singurătății. A îmbrățișat zări necunoscute, lăsându-si urmele in pragul nebuniei voastre. Iar daca uși si geamuri se închid acum, mirosul lui il vei simți aievea. Ca o aroma ce ti-a lasat amprente in ADN.
Vine un moment când, poate, cel de lângă tine va pleca. Îți va rupe bucăți din inimă si îți va sfâșia din suflet asemenea unui lup infometat. Iar apoi va dispărea. Precum o nălucă ce îngheață ființe. Când cel de lângă tine nu mai este, nu il urî. La un moment dat, a fost tot ceea ce ți-ai dorit mai mult de la viață. A fost lumea ta. Poartă-l in minte și in inimă … Poartă-l cu drag.
Ne-am despărțit prea repede! Acum… Ce fac?
Acum… plângi! Iar mai apoi, trăiește! Căci viața ta de-abia acum incepe! 🙂
———-
Tu mi-ai citit cartile? Nu? Te invit sa o faci! Acum poti achiziționa pachetul suprem de 4 titluri cu transport gratuit oriunde in Romania si autograful meu, la un preț cu totul special! Invata sa te iubești si sa te bucuri de viața pe care o meriți cu adevărat. Comandă de aici 👇
Mă numesc Alex Chermeleu, sunt absolvent al Liceului de Informatică ,,Grigore Moisil ” din Timișoara, licențiat în Psihologie al Universității de Vest din Timișoara și master în Sociologie Organizațională. În prezent, încerc să-mi desăvârșesc meseria de psiholog, aflându-mă, de mai bine de doi ani, într-un proces de formare în Psihologie Transpersonală sub îndrumarea unora dintre cei mai mari psihologi din țară și din străinătate. Sunt preocupat de psihologia comunicării, atât la nivel de cuplu, cât și la nivel de grupuri. Într-o epocă declarată ,,a comunicării”, care se dovedește tot mai mult că suferă de fragmentare și de lipsă de comunicare, întrebarea « Cine sunt eu ? » devine emblematică pentru epoca digitală, în care realul și virtualul se diferențiază tot mai puțin, co – participând la crearea de identități. Socraticul ,,Cunoaște-te pe tine însuți!” revine în actualitate ca un subiect major, în primul rând pentru tineri și nu numai. Mai mult decât atât, în zilele noastre, îndemnul lui Socrate nu invită doar la un proces de introspecție, el se referă la relațiile noastre sociale, de familie, de cuplu, de prietenie, de colegialitate și, în primul și în primul rând, la relația supremă a omului cu Dumnezeu. Iată de ce, dragi prieteni, la îndemnul multora dintre voi, m-am hotărât să vă invit într-o călătorie de suflet și de minte, o călătorie de cunoaștere și autocunoaștere, o călătorie în care fiecare călător poate să devină un pelerin, căci cunoscându-ne pe noi înșine învățăm să descoperim lumea și sensul ei divin. Eu nu voi fi decât un călător, alături de voi, în dorința sinceră de a vă împărtăși din gândurile mele, din greșelile mele, din ceea ce învăț de la psihologii cu care lucrez dar și de a învăța de la voi, de a dezbate și a comenta împreună păreri, opinii, reflecții despre marile și etern-misterioasele teme ale umanului: iubirea, prietenia, timpul, succesul, eșecul, teama, furia, dreptatea și nedreptatea, singurătatea, depresia, speranța...
Pana atunci, va las sa cititi gandurile mele ...
DISCLAIMER
COPYRIGHT PROTECTED. Toate informatiile si materialele (text) folosite in acest blog sunt rezervate in exclusivitate autorului. Folosirea oricarui text, imagine, material, fisier sau obiect de constructie din acest blog in alte scopuri decat cele necomerciale si cele specificate in site fara acordul scris al autorului este interzisa fiind protejate de legea dreptului de autor. Folosirea textelor se va face cu citarea sursei.
Pozele folosite sunt preluate de pe Google/Pinterest/Google+ si sunt protejate de drepturi de autor.
Autorul acestui blog nu isi asuma responsabilitatea pentru redistribuirea continutului acestui site inafara scopului destinat.
Vezi mai multe articole
4 gânduri despre „Alexandru Chermeleu: Despărțirile dor”
Poate ca nu exista ura, daca cel de langa tine a plecat undeva de unde nu se mai poate intorce, prea devreme…
Si de ce ar trebui sa existe ura…(retorica).
Despărţirile dor…Şi oricât încerci să-l scoţi din tine, nu poţi…Nu poţi nici să-l aduci înapoi…Te uiţi la Cer şi îţi repeţi aceleaşi întrebări retorice…Îţi doreai să fie ultima iubire…Te zbaţi între dorul crâncen de el şi nepăsarea pe care o simţi din partea cealaltă…Iar când cuvinte nu mai sunt, umpli spaţiul cu explicaţii absurde şi dureroase…
Uneori, nu putem merge înainte….Iubim aprig, ne aprindem şi ne stingem la fel…
Alteori, nu am jucat decât un rol…al salvatorului…
De puţine ori, iubim cu intensitate, în acelaşi timp, dar nu suntem potriviţi şi-atunci despărţirea este sensibilă şi specială, lăsând în amandoi aroma iubirii profunde pe care o vom căuta mereu…
Nu toţi avem capacitatea de a iubi profund, dincolo de timp şi cuvinte, de spaţiu, de vieţile prin care păşim….
Despărţirea mă doare atât de tare încât mi-aş scoate sufletul şi ţi l-aş lăsa….deşi ştiu că ţi-e imposibil să ai grijă de el…
Parafrazând….Ce ne spunem când nu ne vorbim…nimic …ne-am spus totul când ne-am iubit…
Alexandru Chermeleu 
🙁😢
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poate ca nu exista ura, daca cel de langa tine a plecat undeva de unde nu se mai poate intorce, prea devreme…
Si de ce ar trebui sa existe ura…(retorica).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Despărţirile dor…Şi oricât încerci să-l scoţi din tine, nu poţi…Nu poţi nici să-l aduci înapoi…Te uiţi la Cer şi îţi repeţi aceleaşi întrebări retorice…Îţi doreai să fie ultima iubire…Te zbaţi între dorul crâncen de el şi nepăsarea pe care o simţi din partea cealaltă…Iar când cuvinte nu mai sunt, umpli spaţiul cu explicaţii absurde şi dureroase…
Uneori, nu putem merge înainte….Iubim aprig, ne aprindem şi ne stingem la fel…
Alteori, nu am jucat decât un rol…al salvatorului…
De puţine ori, iubim cu intensitate, în acelaşi timp, dar nu suntem potriviţi şi-atunci despărţirea este sensibilă şi specială, lăsând în amandoi aroma iubirii profunde pe care o vom căuta mereu…
Nu toţi avem capacitatea de a iubi profund, dincolo de timp şi cuvinte, de spaţiu, de vieţile prin care păşim….
Despărţirea mă doare atât de tare încât mi-aş scoate sufletul şi ţi l-aş lăsa….deşi ştiu că ţi-e imposibil să ai grijă de el…
Parafrazând….Ce ne spunem când nu ne vorbim…nimic …ne-am spus totul când ne-am iubit…
ApreciazăApreciază
Si o altfel de perpectiva:
http://www.ganduridinierusalim.com/sf-paisie-despre-nepotrivirea-in-casatorie-imi-zice-cate-unul-ca-nu-i-compatibil-cu-nevasta-sa/
ApreciazăApreciază