Azi el e pionul, mâine e ea… Nebuna! 🙂 Nici vorba de regi si regine puși la loc de cinste. Atunci când coroana Ego-ului stă bine fixată pe fruntea amândurora. Asa se destramă cuplurile. Încetul cu încetul. Ca o pastilă amară ce își face efectul abia mai târziu. De multe ori e placebo. Când îți spui ca e bine, deși nu e. Când îți spui ca și mâine e o zi. Dar nu de iubit.
Nevoia de control e arma letală din relațiile moderne. Unii te „împușca” cu premeditare iar alții o fac inconștient. Inconștienți sunt si ei atunci cand uită ca într-o relație e mult mai important sa fii fericit decât sa ai dreptate.
„Hai sa ne ținem de mâna! Dar mergem acolo unde vreau eu!” 🙂 Iar dacă nu vrea, il tragi după tine. Fără sa-ti pese ca „omul tău” se târăște in mizeria proprie. Acum e si mizeria voastră.
Nevoia de control devine obsesivă. Te macină in străfundurile ființei si iti aruncă demonii in joc. Controlul nu il vei deține niciodată. Cel putin, nu asupra celuilalt. Atunci apar frustrările. Atunci apare neîmplinirea ta. Căci din control se nasc așteptări, urmate de dezamăgiri acute. Iar dacă vrei sa-l schimbi pe cel de lângă tine, s-ar putea sa reușești. Pentru moment. La final, se va întoarce de unde a plecat. Din victima vei deveni un agresor. Atunci cand rolurile se-mpletesc morbid.
Mulți oameni încearcă sa-i domine pe ceilalți când, cel mai bine ar fi sa-si domine ego-ul inflamat. Ăsta nu-i sclavagism iar partenerul tău nu e o jucărie aruncată in sertarul ignorantei.
Iubirea nu controlează. Iubirea mângâie, nu pedepsește. Nu domina si nu isi cere drepturi.
E trist atunci cand vrem sa fim deasupra situației. Deasupra celuilalt. S-acoperim iubirea si sa o sugrumam. S-o ucidem cu sânge rece. El nu mai clocoteste acum asa cum se-ntâmpla odată. Niste criminali ai ființei. Însă uitam ca primii care mor, pe interior, suntem tot noi. Sinucigași celebri!
Nu-i controlați pe ceilalți! Mângâiați-i! Nu-i dominați pe ceilalți! Ajutați-i! Nu-i sufocați pe ceilalți! Iubiți-i! E mult mai simplu pentru inimă si minte.
„Hai sa ne ținem de mâna!” Țineți-va, dar mergeți impreuna, nu separat. 🙂
Mă numesc Alex Chermeleu, sunt absolvent al Liceului de Informatică ,,Grigore Moisil ” din Timișoara, licențiat în Psihologie al Universității de Vest din Timișoara și master în Sociologie Organizațională. În prezent, încerc să-mi desăvârșesc meseria de psiholog, aflându-mă, de mai bine de doi ani, într-un proces de formare în Psihologie Transpersonală sub îndrumarea unora dintre cei mai mari psihologi din țară și din străinătate. Sunt preocupat de psihologia comunicării, atât la nivel de cuplu, cât și la nivel de grupuri. Într-o epocă declarată ,,a comunicării”, care se dovedește tot mai mult că suferă de fragmentare și de lipsă de comunicare, întrebarea « Cine sunt eu ? » devine emblematică pentru epoca digitală, în care realul și virtualul se diferențiază tot mai puțin, co – participând la crearea de identități. Socraticul ,,Cunoaște-te pe tine însuți!” revine în actualitate ca un subiect major, în primul rând pentru tineri și nu numai. Mai mult decât atât, în zilele noastre, îndemnul lui Socrate nu invită doar la un proces de introspecție, el se referă la relațiile noastre sociale, de familie, de cuplu, de prietenie, de colegialitate și, în primul și în primul rând, la relația supremă a omului cu Dumnezeu. Iată de ce, dragi prieteni, la îndemnul multora dintre voi, m-am hotărât să vă invit într-o călătorie de suflet și de minte, o călătorie de cunoaștere și autocunoaștere, o călătorie în care fiecare călător poate să devină un pelerin, căci cunoscându-ne pe noi înșine învățăm să descoperim lumea și sensul ei divin. Eu nu voi fi decât un călător, alături de voi, în dorința sinceră de a vă împărtăși din gândurile mele, din greșelile mele, din ceea ce învăț de la psihologii cu care lucrez dar și de a învăța de la voi, de a dezbate și a comenta împreună păreri, opinii, reflecții despre marile și etern-misterioasele teme ale umanului: iubirea, prietenia, timpul, succesul, eșecul, teama, furia, dreptatea și nedreptatea, singurătatea, depresia, speranța...
Pana atunci, va las sa cititi gandurile mele ...
DISCLAIMER
COPYRIGHT PROTECTED. Toate informatiile si materialele (text) folosite in acest blog sunt rezervate in exclusivitate autorului. Folosirea oricarui text, imagine, material, fisier sau obiect de constructie din acest blog in alte scopuri decat cele necomerciale si cele specificate in site fara acordul scris al autorului este interzisa fiind protejate de legea dreptului de autor. Folosirea textelor se va face cu citarea sursei.
Pozele folosite sunt preluate de pe Google/Pinterest/Google+ si sunt protejate de drepturi de autor.
Autorul acestui blog nu isi asuma responsabilitatea pentru redistribuirea continutului acestui site inafara scopului destinat.
Vezi mai multe articole
3 gânduri despre „Alexandru Chermeleu: Jocurile puterii în relația de cuplu (Hai să ne ținem de mâna!)”
E o prostie, nu poti iubi pe cineva daca nu vrea sa faca ce vrei tu, e o teorie gresita. Daca nu vrea el poti sa te pui si in X ca tot nu merge. L-am asteptat pe sotul meu cu mancarea lui preferata chiar daca venea dimineata si stiam de unde vine, am incercat sa-l atrag cu vorbe frumoasse si cu zambet, surprize si tot felul de dulcegarii (care de altfel nu functioneaza decat inainte de casatorie), am luat asupra mea TOATE poverile gospodariei. Credeti ca a functionat? Nu. Dupa ce a vazut in fata inceputul divortului, am inceput sa tip si sa ma cert fara sa il mai implor sa ma aleaga pe mine…. l-am tarat unde am vrut eu (si i-a placut) atunci am inceput sa fim impreuna, dupa 5 ani (cu doua nasteri si o fiere scoasa), multe vase sparte, si alte pierderi constiente si irecuperabile. nu vindeti teorii, nu functioneaza
Ce dificili suntem şi atât de diferiţi…Şi reacţinăm prin prisma gândirii noastre…Am trecut prin multe, dar nu am învăţat reţeta fericirii în cuplu…Dansul între apropiere şi distanţare poate ar fi soluţia, deşi cred că atunci când e destin, se va împlini, fără forţare…
Iubirea profundă e greu de dus…e greu de suportat pentru cel care nu o înţelege…Deşi va deveni etalonul vieţii lui, va fugi de ea pentru că o astfel de iubire arde, te coboară în adâncul fiinâei tale, îţi arată Raiul şi Iadul, îngerii şi demonii tăi…Majoritatea oamenilor se simt mai bine în relaţii comode, în care fiecare trăieşte în lumea lui fără a-l deranja pe celălalt, fără a-i percepe trăirile, fără a scormoni în urâtul lui doar pentru a-l vindeca de el….Oamenii nu vor să fie vindecaţi, ei vor să rămână aşa cum sunt….ei nu se vindecă nici singuri pentru că e greu să accepţi că nu eşti perfect…
Iubirea…e o povară greu de dus….de unul singur…dar este atât de minunat să poţi să iubeşti, să te dai unei alte persoane cu totul tău…..
Alexandru Chermeleu 
E o prostie, nu poti iubi pe cineva daca nu vrea sa faca ce vrei tu, e o teorie gresita. Daca nu vrea el poti sa te pui si in X ca tot nu merge. L-am asteptat pe sotul meu cu mancarea lui preferata chiar daca venea dimineata si stiam de unde vine, am incercat sa-l atrag cu vorbe frumoasse si cu zambet, surprize si tot felul de dulcegarii (care de altfel nu functioneaza decat inainte de casatorie), am luat asupra mea TOATE poverile gospodariei. Credeti ca a functionat? Nu. Dupa ce a vazut in fata inceputul divortului, am inceput sa tip si sa ma cert fara sa il mai implor sa ma aleaga pe mine…. l-am tarat unde am vrut eu (si i-a placut) atunci am inceput sa fim impreuna, dupa 5 ani (cu doua nasteri si o fiere scoasa), multe vase sparte, si alte pierderi constiente si irecuperabile. nu vindeti teorii, nu functioneaza
ApreciazăApreciază
Ai inteles total greșit scrierea. Asta era si ideea! :))
ApreciazăApreciază
Ce dificili suntem şi atât de diferiţi…Şi reacţinăm prin prisma gândirii noastre…Am trecut prin multe, dar nu am învăţat reţeta fericirii în cuplu…Dansul între apropiere şi distanţare poate ar fi soluţia, deşi cred că atunci când e destin, se va împlini, fără forţare…
Iubirea profundă e greu de dus…e greu de suportat pentru cel care nu o înţelege…Deşi va deveni etalonul vieţii lui, va fugi de ea pentru că o astfel de iubire arde, te coboară în adâncul fiinâei tale, îţi arată Raiul şi Iadul, îngerii şi demonii tăi…Majoritatea oamenilor se simt mai bine în relaţii comode, în care fiecare trăieşte în lumea lui fără a-l deranja pe celălalt, fără a-i percepe trăirile, fără a scormoni în urâtul lui doar pentru a-l vindeca de el….Oamenii nu vor să fie vindecaţi, ei vor să rămână aşa cum sunt….ei nu se vindecă nici singuri pentru că e greu să accepţi că nu eşti perfect…
Iubirea…e o povară greu de dus….de unul singur…dar este atât de minunat să poţi să iubeşti, să te dai unei alte persoane cu totul tău…..
ApreciazăApreciază