Alexandru Chermeleu: Sfântă Corupție! In fața ta mă închin! 


Ai îngenunchiat o țara întreagă si ne-ai tocit rotulele. Ne spuneai sa stăm drepți in fața ta iar apoi ne puneai cu fața la zidul ignoranței. Mai apoi, ne spuneai sa umblăm desculți prin ploaie si prin vânt. Dar sa nu încetam sa zâmbim. Precum niște roboti cu cipul stricat. Ne-ai îmbrăcat, pe urma, cu zdrențele sperantei si ne-ai lăsat sa ne tărâm ca niște viermi printre păcatele tale.
Ne-ai servit rahat cu lingurița. Zi de zi si clipă de clipă. Până când papilele noastre au ajuns sa se obișnuiască cu gustul si sa ne placă. Refuzam orice altceva. Știind ca doar gustul tău ne poate satisface rapid foamea.

Ne-ai păcălit bătrânii si părinții, făcându-i sa ne spună ca vom trăi vremuri mai bune. Ca noi nu meritam sa ne chinuim așa cum au făcut-o ei, odinioară. Ca nu e bine sa stai si sa îngheți cu mâinile in buzunarele goale pentru a aștepta o lăcriță de iaurt si o uiagă de lapte. Așa imi spunea bunicul. Ca tot pentru noi se întorceau acasă, cu noaptea in cap si cu sufletul înghețat si mâinile degerande.

Ne-ai făcut sa ne fie frică de noi înșine si sa ne uram, precum niște animale înfometate si in Căutare de sânge cald. Ne-ai învrăjbit unul împotriva celuilalt si ne-ai făcut sa credem ca asta e normalitatea. Ca cel mai tare Supraviețuiește, strivindu-l si apoi înghitindu-l pe cel slab si fără de îngeri.

Ne-ai stricat drumurile si ne amăgeai la fiecare ieșire din oraș cu o pancartă pe care scria, încețoșat: Drum bun! Ii spuneam tatălui meu, acum 25 de ani, când mergeam la mare, ca vom avea drumul bun înaintea noastră. Râdea de mine in timp ce mâinile lui țineau un volan ce făcea slalom printre gropile si gurile de canalizare așezate, parca, strategic. Nu s-a schimbat nimic de atunci. M-ai făcut sa fiu gelos pe mașina mea si s-o urăsc. A ajuns sa schimbe atât de multe cauciucuri si jante decât am schimbat eu, pantofii. Pancarta e tot aceeași. Drumul e la fel de prost. Acum am înțeles, cu adevărat, zicala poporului nostru drag: „Ești prost de dai in gropi!”. Mi-e teama ca nici Deștepții nu le pot ocoli.

Ne-ai îndopat cu E-urile minciunii la fiecare reclamă sau emisiune pe care o „savuram”, înghițind in sec, in timp ce ne uitam la un ecran numit Tembelizor si care răsuna a promisiuni de toate felurile. Ca mai apoi sa ne lobotomizezi treptat si sigur cu iluziile si himerele unui sistem ce ne vrea binele. Căci bine ne doream cu toții sa fie. Iar tu aveai nevoie de binele nostru încât ne-ai lăsat fără el. Ne-ai dezbrăcat complet si ne-ai biciuit la fundul gol atunci când încercam să ne facem glasul auzit. Parca vorbeam in pungă.

Ne-ai făcut cunoștința cu șpaga si ne-ai tras-o. Ne-ai făcut sa ne îndrăgostim de ea. Dragoste la prima vedere. Ne-am împrietenit cu ea si am cărat-o cu noi peste tot. In școli, in biserici, in spitale, in multinaționale, in sălile de judecată si chiar in unele service-uri auto. Unii o păstrau atât de aproape încât adormeau cu ea sub perna.

La final, ne-ai promovat localuri si cluburi ce arătau precum niște abatoare de tăiat capete de porci. Spelunci in care ne ademeneai iar apoi închideai ușa după tine. Așa s-a întâmplat si in Vinerea neagră de săptămana trecută. Un „club” in care putea fi oricine: iubita mea, varul meu, un prieten sau chiar eu. Am avut norocul sa fiu departe de acei nefericiți. Însă, poate, data viitoare nu voi mai fi așa de norocos si nici atât de departe.

La sfârșit de zi, ne-ai legat la ochi si ne-ai aruncat in flăcări si in agonia ființei. Ne-ai topit sprâncenele si corneea, ne-ai asfixiat plămânii, ne-ai pârjolit pielea si ne-ai transformat in combustibil uman. Te-ai jucat cu focul, cu viețile noastre si cu sufletele celor care au rămas martori la această nenorocire. Un praf si o pulbere aruncate peste lacrimi.

Sfântă Corupție! Aici se încheie pledoaria unui tânăr de 33 de ani care nu poate face altceva decât sa scrie si sa încerce sa schimbe ceva. Ceva mic in ceva atât de mare. Ceva mic in ceva in care copiii si copiii copiilor noștri vor putea sa supraviețuiască si sa trăiască curat.

Sfântă Corupție! In fața ta mă închin! Căci dacă m-aș închina in fața sincerității, a dreptății, a iubirii, a fericirii si a sperantei la o viața mai bună, ar fi o blasfemie pentru tine.

Publicat de Alexandru Chermeleu Personal

Mă numesc Alex Chermeleu, sunt absolvent al Liceului de Informatică ,,Grigore Moisil ” din Timișoara, licențiat în Psihologie al Universității de Vest din Timișoara și master în Sociologie Organizațională. În prezent, încerc să-mi desăvârșesc meseria de psiholog, aflându-mă, de mai bine de doi ani, într-un proces de formare în Psihologie Transpersonală sub îndrumarea unora dintre cei mai mari psihologi din țară și din străinătate. Sunt preocupat de psihologia comunicării, atât la nivel de cuplu, cât și la nivel de grupuri. Într-o epocă declarată ,,a comunicării”, care se dovedește tot mai mult că suferă de fragmentare și de lipsă de comunicare, întrebarea « Cine sunt eu ? » devine emblematică pentru epoca digitală, în care realul și virtualul se diferențiază tot mai puțin, co – participând la crearea de identități. Socraticul ,,Cunoaște-te pe tine însuți!” revine în actualitate ca un subiect major, în primul rând pentru tineri și nu numai. Mai mult decât atât, în zilele noastre, îndemnul lui Socrate nu invită doar la un proces de introspecție, el se referă la relațiile noastre sociale, de familie, de cuplu, de prietenie, de colegialitate și, în primul și în primul rând, la relația supremă a omului cu Dumnezeu. Iată de ce, dragi prieteni, la îndemnul multora dintre voi, m-am hotărât să vă invit într-o călătorie de suflet și de minte, o călătorie de cunoaștere și autocunoaștere, o călătorie în care fiecare călător poate să devină un pelerin, căci cunoscându-ne pe noi înșine învățăm să descoperim lumea și sensul ei divin. Eu nu voi fi decât un călător, alături de voi, în dorința sinceră de a vă împărtăși din gândurile mele, din greșelile mele, din ceea ce învăț de la psihologii cu care lucrez dar și de a învăța de la voi, de a dezbate și a comenta împreună păreri, opinii, reflecții despre marile și etern-misterioasele teme ale umanului: iubirea, prietenia, timpul, succesul, eșecul, teama, furia, dreptatea și nedreptatea, singurătatea, depresia, speranța... Pana atunci, va las sa cititi gandurile mele ... DISCLAIMER COPYRIGHT PROTECTED. Toate informatiile si materialele (text) folosite in acest blog sunt rezervate in exclusivitate autorului. Folosirea oricarui text, imagine, material, fisier sau obiect de constructie din acest blog in alte scopuri decat cele necomerciale si cele specificate in site fara acordul scris al autorului este interzisa fiind protejate de legea dreptului de autor. Folosirea textelor se va face cu citarea sursei. Pozele folosite sunt preluate de pe Google/Pinterest/Google+ si sunt protejate de drepturi de autor. Autorul acestui blog nu isi asuma responsabilitatea pentru redistribuirea continutului acestui site inafara scopului destinat.

2 gânduri despre „Alexandru Chermeleu: Sfântă Corupție! In fața ta mă închin! 

  1. E foarte frumos si emotionant textul tau Alexandru. Ai talent si simtire. In ceea ce ma priveste, tot ce s-a intamplat a fost rodul educatiei din familie. Din pacate, astazi, tot mai multi parinti adopta modelul educatiei occidentale moderne, si anume, sa dai libertate totala copiilor, sa nu le impui reguli. Atunci vin si intreb: care mai este rolul nostru de parinti? Doar sa-i imbracam si sa-i hranim nu e de-ajuns. In zilele acestea, cand scoala si societatea nu mai ofera modele demne de urmat din punct de vedere moral, noi ca parinti avem o sarcina mult mai grea de a croi calea spre lume, spre societate a copiilor nostri. Daca noi ii lasam sa cunoasca binele si raul de capul lor, cand mintea lor inca nu stie sa discearna intre aceste doua fete ale vietii reale, poate ei vor percepe raul ca bun si invers. Copiii trebuie invatati de mici sa aiba credinta (credinta este singura care iti da speranta, este franghia de care poti sa te prinzi cand esti deasupra prapastiei), trebuie invatati sa respecte traditiile noastre romanesti, atat de sanatoase si de frumoase, trebuie invatsti sa aiba bun simt. Stiu ca e foarte greu sa faci asta in conditiile in care sunt atatea tentatii la tot pasul, dar nu este imposibil. Noi ca parinti avem nu doar menirea, ci si obligatia de a le da copiilor nostri calea de urmat in viata, de a le acorda tot timpul nostru, sa le aratam care este diferenta dintre bine si rau, de a-i invata sa munceasca si sa pretuiasca munca si sa nu le dam totul de-a gata. Dar pentru asta trebuie sa ne educam noi insine pe noi mereu, sa avem noi insine credinta, sa nu fim ignoranti si sa ne informam despre tot ce se intampla in societate, sa gandim si sa nu inghitim tot ce ni se da pe nemestecate. Asta este umila parere de mama a trei copii, indurerata de cele ce s-au intamplat in acel club si totusi plina de speranta ca multi parinti isi vor reanaliza modul in care isi educa copiii si vor pune mai mare pret pe valorile morale si culturale romanesti.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: