Spunea cineva, intr-un text mai vechi, ca nu este vina ta dacă te îndrăgostești de persoana nepotrivita. Însă este vina ta dacă accepti si continui. Perfect de acord. De cealaltă parte, nepotrivitul consideră că nu are nicio vină. Dimpotrivă, se va simți bucuros că încă cineva a picat în plasa lui murdară și găurita de suspinele atâtor suflete ce au trecut prin ea.
Atunci cand accepti nefericirea alături de un partener nepotrivit, nu mai ești o victimă. Ești un complice. Singur iti vei ține respirația numai pentru că cel de lângă tine considera că ii intoxici aerul. Singur vei închide ușa numai pentru că celelalt considera că e curent în casă. Singur te vei dezbrăca și te vei arunca în pat doar pentru ca cel de lângă tine vrea bucăți din trupul tău, uitând cât de fragede au fost la un moment dat, mintea și inima.
Dacă nu ai reușit sa te desprinzi, nu te baza pe faptul ca celălalt o va face. El se va hrăni continuu cu suferința ta iar tu te vei hrăni neincetat cu iluzii. E un joc al Așteptărilor în care amândoi pierdeți. Timp prețios. Frânturi din suflet, bucăți de minte și de inimă. Nimeni nu își va aduce aminte de ele mai bine decât tine. Atunci când le aruncai sub preșul unei ființe sugrumate, zi de zi. Când nopțile implorau și ele să devină dimineți.
Partenerul nepotrivit este precum o ușă în care bati și nu-ți răspunde nimeni. Precum o șoaptă pe care o arunci în infinitul celuilalt, fără ecou. Precum o gara fără pasageri și pasageri fără de gânduri.
Sa spui Te iubesc celui ce nu o merită, e o pedeapsă fără de judecător. Precum un gol ce nu mai poate fi umplut. O lacrimă ce nu mai poate atinge obrajii.
În viață poți irosi multe. Dar nu irosi cuvintele prețioase. Căci un Te iubesc ar trebui sa fie cel puțin la fel de prețios ca cel care-l așteaptă.
Foto: favim.com
_________
Comandă cartea „Iubind-o pe Ea” si învața sa te regăsești! Crede in tine si in iubire! Click aici:
Mă numesc Alex Chermeleu, sunt absolvent al Liceului de Informatică ,,Grigore Moisil ” din Timișoara, licențiat în Psihologie al Universității de Vest din Timișoara și master în Sociologie Organizațională. În prezent, încerc să-mi desăvârșesc meseria de psiholog, aflându-mă, de mai bine de doi ani, într-un proces de formare în Psihologie Transpersonală sub îndrumarea unora dintre cei mai mari psihologi din țară și din străinătate. Sunt preocupat de psihologia comunicării, atât la nivel de cuplu, cât și la nivel de grupuri. Într-o epocă declarată ,,a comunicării”, care se dovedește tot mai mult că suferă de fragmentare și de lipsă de comunicare, întrebarea « Cine sunt eu ? » devine emblematică pentru epoca digitală, în care realul și virtualul se diferențiază tot mai puțin, co – participând la crearea de identități. Socraticul ,,Cunoaște-te pe tine însuți!” revine în actualitate ca un subiect major, în primul rând pentru tineri și nu numai. Mai mult decât atât, în zilele noastre, îndemnul lui Socrate nu invită doar la un proces de introspecție, el se referă la relațiile noastre sociale, de familie, de cuplu, de prietenie, de colegialitate și, în primul și în primul rând, la relația supremă a omului cu Dumnezeu. Iată de ce, dragi prieteni, la îndemnul multora dintre voi, m-am hotărât să vă invit într-o călătorie de suflet și de minte, o călătorie de cunoaștere și autocunoaștere, o călătorie în care fiecare călător poate să devină un pelerin, căci cunoscându-ne pe noi înșine învățăm să descoperim lumea și sensul ei divin. Eu nu voi fi decât un călător, alături de voi, în dorința sinceră de a vă împărtăși din gândurile mele, din greșelile mele, din ceea ce învăț de la psihologii cu care lucrez dar și de a învăța de la voi, de a dezbate și a comenta împreună păreri, opinii, reflecții despre marile și etern-misterioasele teme ale umanului: iubirea, prietenia, timpul, succesul, eșecul, teama, furia, dreptatea și nedreptatea, singurătatea, depresia, speranța...
Pana atunci, va las sa cititi gandurile mele ...
DISCLAIMER
COPYRIGHT PROTECTED. Toate informatiile si materialele (text) folosite in acest blog sunt rezervate in exclusivitate autorului. Folosirea oricarui text, imagine, material, fisier sau obiect de constructie din acest blog in alte scopuri decat cele necomerciale si cele specificate in site fara acordul scris al autorului este interzisa fiind protejate de legea dreptului de autor. Folosirea textelor se va face cu citarea sursei.
Pozele folosite sunt preluate de pe Google/Pinterest/Google+ si sunt protejate de drepturi de autor.
Autorul acestui blog nu isi asuma responsabilitatea pentru redistribuirea continutului acestui site inafara scopului destinat.
Vezi mai multe articole
2 gânduri despre „Alexandru Chermeleu: Cel mai irosit ‘Te iubesc’ este cel spus persoanei nepotrivite.”
Pai daca ai spus te iubesc unei persoane nepotrivite inseamna ca nu ai discernamant. E destul de grav ce ti se intampla. Nu iubesti acea persoana daca tu crezi ca e nepotrivita. De ce ai spus-o? Nici tu nu stii. Iti spun eu: pentru ca-ti place sa arunci cu cuvintele si nici nu ai rabdare sa vezi ce efect au. Esti superficial, mic, mic de tot, mai mic decat o furnica.
Pai daca ai spus te iubesc unei persoane nepotrivite inseamna ca nu ai discernamant. E destul de grav ce ti se intampla. Nu iubesti acea persoana daca tu crezi ca e nepotrivita. De ce ai spus-o? Nici tu nu stii. Iti spun eu: pentru ca-ti place sa arunci cu cuvintele si nici nu ai rabdare sa vezi ce efect au. Esti superficial, mic, mic de tot, mai mic decat o furnica.
ApreciazăApreciază
Ne folosim și de rațiune !
Las’ ca nu iubirea nu e chiar „oarba” !
:)))
ApreciazăApreciază