Alexandru Chermeleu: Ce ne spunem cand nu ne mai iubim (partea a doua)


Acum, că pleci, am hotărât să iei tu covorul de lacrimi pe care l-am țesut împreună și l-am murdărit cu praful de stele căzute în nopțile când am uitat să iubim. Împacheteaza-l cu grija, mai păstrează încă pașii noștri furișați și grăbiți să se descalțe de timp în pustiul sufletului.

Un covor imprimat de tălpile noastre purtate de atâtea zâmbete. Asemenea unui concurs de fericire. Cine dintre noi zâmbea mai mult. Nu as fi putut spune. Eram atât de prinși, unul de celalalt, încât fericirea eram noi.

Să nu uiți cufărul cu așternuturile noastre albe și moi, scăldate în dimineața îmbrățisărilor noastre și pătate de umbrele care s-au furișat între noi și ne-au cuprins în mrejele întunericului. Lasă-l încuiat, să nu-l mai deschizi, lasă-l să se impregneze de sufletele noastre de levănțică, amestecate cu atâtea parfumuri străine. Și dulapul să-l iei, s-a așternut atâta praf pe el și în noi. Hainele timpului care ne-au compus atâtea măști și chipuri, până ne-am trezit dintr-o dată doi străini, sunt uzate de timp și de ploile noastre neroditoare.

Si totuși, am purtat împreuna hainele inocenței si ale iubirii împărtășite atât de pur. Ne-am dezbrăcat de frigul ce tăia respirații si am lasat loc focului sa poată sălășlui in două inimi ce inca mai băteau de dragul celuilalt. Niste haine nepătate de vocile dure si de neoprit ale indragostitilor orbiți de eternele himere.

Uite și oglinda în care ne-am privit tristețile, până ne-a dispărut conturul feței iar zâmbetul a fugit departe de noi, speriat de două chipuri împietrite și reci. Aici este un tablou cu noi doi, păstrează-l tu, sau, mai bine aruncă-l în noaptea uitării și în ecoul surd, tăios și lucid al șoaptelor din care a dispărut dorul de tine, dorul de mine, dorul de noi. Ar fi bine totuși să păstrezi rama, poate vei reuși să pictezi alt chip al iubirii, alte culori, ca un curcubeu răsărit din ploaia monotonă și grea, care ne-a inundat veranda sufletului.

Dar cat de bine te priveai in oglinda timpurilor si cat de albastru te simțeam atunci cand chipul tau il întâlnea pe al meu in pauzele de respirat. Iar tabloul … E singurul tablou in care m-am lasat pictat de tine. Atunci cand culorile imi spuneau aievea cat de bine te cunosc.

Și vaza, să nu uiți vaza în care îți puneai florile de mătase pe care ți le culegeam din grădina pletelor tale si le așterneam la picioarele noastre înghețate de frigul tăios al deșertului nostru. Ia și biblioteca cu cărțile gândurilor noastre însiruite ca niște soldați alineati înainte de execuție. Nu înțeleg ce s-a întâmplat cu cărțile pe care voiam să le scriem împreună, unele au rămas fără coperți, altele au pagini lipsă sau mâzgălite de creioane tocite si gândurile mult prea aspre.

Si stiu ca nu voi mai gasi o alta carte in care sa-ti savurez atât de dulce chipul. M-as rătăci prin biblioteci necunoscute sufletului si tot nu as putea sa te gasesc. O singura carte pe care am semnat iubirea. Aceea o port in suflet.

Și ceștile de cafea, și cana din care beam vinul fiert din ,, iarna vrajbei noastre’’, doamne, câte promisiuni și amăgiri am sorbit amândoi din porțelanul lor rece și fin… Împachetează-le cu grijă, pune-le cu capul în jos și învelește-le în ștergarele cu care ne-am acoperit mâinile răcite de dor și pune deasupra lor pătura cu care ne acopeream unul pe altul în nopțile în care nu mai eram. Iar acum, că pleci, lasă-mi doar inima, bătăile ei de copil grăbit în iubire mă vor trezi din nou la viată.

Erau cele mai frumoase cești ce reflectau dorinta. Cand ochii tai si-ai mei se oglindeau in ele, in diminețile pe care le-am numit: cafea! Știam ca o cafea băută in doi nu are nevoie nici de lapte si nici de miere. Era suficient sa presar din tine si sa le bem pana uitam de noi.

Doamne, dar ce văd aici, nu-mi mai recunosc inima, aici au rămas doar două bucăți de inimă frântă.

Ce ne spunem cand nu ne mai iubim? Cred ca nimic.

Pentru ca ne-am spus totul atunci cand ne-am iubit atât de tare! 🙂

________

Fragment din prima mea carte, Iubind-o pe Ea.

Inca nu ai cartea? Comand-o de aici: 

http://bookzone.ro/produs/iubind-o-pe-ea/

Publicat de Alexandru Chermeleu Personal

Mă numesc Alex Chermeleu, sunt absolvent al Liceului de Informatică ,,Grigore Moisil ” din Timișoara, licențiat în Psihologie al Universității de Vest din Timișoara și master în Sociologie Organizațională. În prezent, încerc să-mi desăvârșesc meseria de psiholog, aflându-mă, de mai bine de doi ani, într-un proces de formare în Psihologie Transpersonală sub îndrumarea unora dintre cei mai mari psihologi din țară și din străinătate. Sunt preocupat de psihologia comunicării, atât la nivel de cuplu, cât și la nivel de grupuri. Într-o epocă declarată ,,a comunicării”, care se dovedește tot mai mult că suferă de fragmentare și de lipsă de comunicare, întrebarea « Cine sunt eu ? » devine emblematică pentru epoca digitală, în care realul și virtualul se diferențiază tot mai puțin, co – participând la crearea de identități. Socraticul ,,Cunoaște-te pe tine însuți!” revine în actualitate ca un subiect major, în primul rând pentru tineri și nu numai. Mai mult decât atât, în zilele noastre, îndemnul lui Socrate nu invită doar la un proces de introspecție, el se referă la relațiile noastre sociale, de familie, de cuplu, de prietenie, de colegialitate și, în primul și în primul rând, la relația supremă a omului cu Dumnezeu. Iată de ce, dragi prieteni, la îndemnul multora dintre voi, m-am hotărât să vă invit într-o călătorie de suflet și de minte, o călătorie de cunoaștere și autocunoaștere, o călătorie în care fiecare călător poate să devină un pelerin, căci cunoscându-ne pe noi înșine învățăm să descoperim lumea și sensul ei divin. Eu nu voi fi decât un călător, alături de voi, în dorința sinceră de a vă împărtăși din gândurile mele, din greșelile mele, din ceea ce învăț de la psihologii cu care lucrez dar și de a învăța de la voi, de a dezbate și a comenta împreună păreri, opinii, reflecții despre marile și etern-misterioasele teme ale umanului: iubirea, prietenia, timpul, succesul, eșecul, teama, furia, dreptatea și nedreptatea, singurătatea, depresia, speranța... Pana atunci, va las sa cititi gandurile mele ... DISCLAIMER COPYRIGHT PROTECTED. Toate informatiile si materialele (text) folosite in acest blog sunt rezervate in exclusivitate autorului. Folosirea oricarui text, imagine, material, fisier sau obiect de constructie din acest blog in alte scopuri decat cele necomerciale si cele specificate in site fara acordul scris al autorului este interzisa fiind protejate de legea dreptului de autor. Folosirea textelor se va face cu citarea sursei. Pozele folosite sunt preluate de pe Google/Pinterest/Google+ si sunt protejate de drepturi de autor. Autorul acestui blog nu isi asuma responsabilitatea pentru redistribuirea continutului acestui site inafara scopului destinat.

5 gânduri despre „Alexandru Chermeleu: Ce ne spunem cand nu ne mai iubim (partea a doua)

  1. Alex , daca o femeie care s-a despartit de curand citeste acest articol si nu are o dezvoltare spirituala solida, cade sigur in cele mai profunde depresii…. Foarte frumoasa exprimare a gandurilor . Felicitari

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: