Viata in alb si negru

Nu am crezut si nu am fost niciodata de acord cu faptul ca Viata este doar in alb si negru. Doar afara sau inauntru. Repede sau încet. Foarte rau sau foarte bine. Viata nu a avut niciodata doua viteze. Cel mult, o infinitate de moduri de a o trai. Mai bine sau mai putin bine. In ultima perioada am fost acuzat, mai mult sau mai putin argumentat ca sunt foarte radical in anumite articole pe care le scriu. Cu siguranța sunt. Dar asta nu inseamna ca sunt genul care taie si spanzura in stanga si in dreapta doar pentru ca nu mai exista si alte cai de a soluționa o problema.

Cand iti iei pumni sistematic de la iubitul tau soț care isi cheltuie salariul in birtul din spatele blocului iar apoi ajunge acasă cu o falca in cer si cu una in pământ nu prea iti mai arde de Viata. Nu e usor sa pleci. Nu a fost niciodata. Mai ales pentru femeia care are si trei copii cu individul in cauza. Asta ar fi cea mai buna varianta. Sa iti faci bagajele in graba, sa iti iei inima in dinți, copiii de mana si sa o întinzi cât vezi cu ochii. Fara a te uita înapoi.

Dar cum ramane cu amintirile împărțite si adunate cu atâta dor? Cum ramane cu prietenii? Cu ce zic parintii sau ce bârfește lumea? Si, cel mai important, cum ramane cu copiii? Asa cum am mai spus, sa stai intr-o relatie toxica de „dragul” copiilor nu este un model de fericire. Este cel mai bun exemplu de a le arata acestora cât de nefericit esti. Iar daca te-ai hotărât sa rămâi si sa iei parte la tragedia personală aruncată in fata ochilor tai atunci asuma-ti. Dar fa-o autentic si nu doar verbal. Asuma-ti pumnii, înjurăturile si momentele de iad servite de celalalt.

Oamenii s-au obișnuit sa se plânga. De oricine si de absolut orice. Majoritatea considera ca viata nu este atât de tranșanta si, pe buna dreptate, sunt de acord cu asta. Viata este plină de nuanțe. Pe cât de multe, pe atât de colorate si parfumate. Uneori însă e bine sa mai pui si piciorul in prag. Sa tragi linie, sa spui „Gata” si sa iti revendici dreptul la fericire. Altminteri, vei sta sa te plângi si sa contempli la propria nefericire acceptata si îmbrățișată cu atâta martirisim.

Martiri exista peste tot. Ne-am saturat de ei. La serviciu. In relațiile de cuplu. In familiile mai mult sau mai putin fericite. In grupul de prieteni sau chiar in noi înșine. In fiecare dintre noi exista un martir care primește pumni, înghite, accepta si apoi se … Plânge! Se plange ca nu ii merge bine dar nu face nimic in sensul asta. De ce? „Pentru ca viata nu este atât de radicala. Viata nu este doar in alb si negru. Nu este atât de simplu”. Acesta este răspunsul devenit clișeu si îmbrățișat de atâtea suflete in tot acest scenariu tragi-comic.

Sa cochetezi cu viata nu a fost niciodata sportul celor slabi de înger. Uneori, terapiile șoc sunt cele mai bune terapii si care au dat întotdeauna rezultate. Este adevarat ca depinde si de persoane. In primul rând de ele.

Faptul ca uneori scriu dur sau tranșant nu este decat pentru a-ti deschide ochii si pentru a te trezi din somn. Un somn in care te-ai afundat de prea mult amar de vreme.

Tot ceea ce scriu si împărtășesc … Imi asum! Întrebarea capcana este alta … Tu ai învățat sa iti asumi?

Publicat de Alexandru Chermeleu Personal

Mă numesc Alex Chermeleu, sunt absolvent al Liceului de Informatică ,,Grigore Moisil ” din Timișoara, licențiat în Psihologie al Universității de Vest din Timișoara și master în Sociologie Organizațională. În prezent, încerc să-mi desăvârșesc meseria de psiholog, aflându-mă, de mai bine de doi ani, într-un proces de formare în Psihologie Transpersonală sub îndrumarea unora dintre cei mai mari psihologi din țară și din străinătate. Sunt preocupat de psihologia comunicării, atât la nivel de cuplu, cât și la nivel de grupuri. Într-o epocă declarată ,,a comunicării”, care se dovedește tot mai mult că suferă de fragmentare și de lipsă de comunicare, întrebarea « Cine sunt eu ? » devine emblematică pentru epoca digitală, în care realul și virtualul se diferențiază tot mai puțin, co – participând la crearea de identități. Socraticul ,,Cunoaște-te pe tine însuți!” revine în actualitate ca un subiect major, în primul rând pentru tineri și nu numai. Mai mult decât atât, în zilele noastre, îndemnul lui Socrate nu invită doar la un proces de introspecție, el se referă la relațiile noastre sociale, de familie, de cuplu, de prietenie, de colegialitate și, în primul și în primul rând, la relația supremă a omului cu Dumnezeu. Iată de ce, dragi prieteni, la îndemnul multora dintre voi, m-am hotărât să vă invit într-o călătorie de suflet și de minte, o călătorie de cunoaștere și autocunoaștere, o călătorie în care fiecare călător poate să devină un pelerin, căci cunoscându-ne pe noi înșine învățăm să descoperim lumea și sensul ei divin. Eu nu voi fi decât un călător, alături de voi, în dorința sinceră de a vă împărtăși din gândurile mele, din greșelile mele, din ceea ce învăț de la psihologii cu care lucrez dar și de a învăța de la voi, de a dezbate și a comenta împreună păreri, opinii, reflecții despre marile și etern-misterioasele teme ale umanului: iubirea, prietenia, timpul, succesul, eșecul, teama, furia, dreptatea și nedreptatea, singurătatea, depresia, speranța... Pana atunci, va las sa cititi gandurile mele ... DISCLAIMER COPYRIGHT PROTECTED. Toate informatiile si materialele (text) folosite in acest blog sunt rezervate in exclusivitate autorului. Folosirea oricarui text, imagine, material, fisier sau obiect de constructie din acest blog in alte scopuri decat cele necomerciale si cele specificate in site fara acordul scris al autorului este interzisa fiind protejate de legea dreptului de autor. Folosirea textelor se va face cu citarea sursei. Pozele folosite sunt preluate de pe Google/Pinterest/Google+ si sunt protejate de drepturi de autor. Autorul acestui blog nu isi asuma responsabilitatea pentru redistribuirea continutului acestui site inafara scopului destinat. Vezi mai multe articole