Cred ca este prima si cea mai mare minciuna pe care i-o poti servi partenerului încă din primele săruturi. Încă din primele momente împărtășite. Sunt cele mai adevărate minciuni din cuplu. Suna atât de bine si de ideal încât poti savura cuvintele fara sa te mai gândești la fapte. Prinde atâta de bine in scris, încât si cel mai convins pragmatic isi va simti Ego-ul gâdilat in vârful degetelor si inima topita asemenea zăpezii topite in mâinile celui care promite.
„Nu te voi părăsi niciodată” este promisiunea celui care jonglează foarte bine cu cuvintele, a celui care deschide întotdeauna sertarul cu vorbe si le așterne duios pe tava celui pregătit sa le primească. Cu vârf si îndesat. Cuvintele sunt frumoase. Faptele, in schimb, sunt cele care demonstrează de ce ele nu înseamna absolut nimic atunci cand acestea nu ramân decât … Niste vorbe gratuite! Cu vorbe o cucerești! Dar cu fapte o păstrezi, întotdeauna!
„Nu te voi părăsi niciodată” este cea mai falsa declarație de dragoste făcută sub lumina lumânărilor neaprinse. Este ca si cum ai promite ca data viitoare tu faci cinste in grupul tau de prieteni. Sau ca tu vei da cu mopul, atunci cand iti vine rândul, pe gresia murdărita de atâtea cuvinte alese. De multe ori, nici asta nu se intampla. Sa promiți soarele si luna de pe cer este o prostie. Oricum nu ar avea ce sa faca cu ele.
Si atunci, cum poti sa promiți asa ceva? Oamenii au stiut întotdeauna sa se joace cu cuvintele mari. Dar nu au învățat nicidecum sa si le asume.
„Niciodată” este o siguranța prea mare pe care poti sa o acorzi sufletului pereche sau partenerului Vizitator din Viata ta.
„Nu te voi părăsi niciodată” suna atât de departe! Eu nu vreau departe!
Mă numesc Alex Chermeleu, sunt absolvent al Liceului de Informatică ,,Grigore Moisil ” din Timișoara, licențiat în Psihologie al Universității de Vest din Timișoara și master în Sociologie Organizațională. În prezent, încerc să-mi desăvârșesc meseria de psiholog, aflându-mă, de mai bine de doi ani, într-un proces de formare în Psihologie Transpersonală sub îndrumarea unora dintre cei mai mari psihologi din țară și din străinătate. Sunt preocupat de psihologia comunicării, atât la nivel de cuplu, cât și la nivel de grupuri. Într-o epocă declarată ,,a comunicării”, care se dovedește tot mai mult că suferă de fragmentare și de lipsă de comunicare, întrebarea « Cine sunt eu ? » devine emblematică pentru epoca digitală, în care realul și virtualul se diferențiază tot mai puțin, co – participând la crearea de identități. Socraticul ,,Cunoaște-te pe tine însuți!” revine în actualitate ca un subiect major, în primul rând pentru tineri și nu numai. Mai mult decât atât, în zilele noastre, îndemnul lui Socrate nu invită doar la un proces de introspecție, el se referă la relațiile noastre sociale, de familie, de cuplu, de prietenie, de colegialitate și, în primul și în primul rând, la relația supremă a omului cu Dumnezeu. Iată de ce, dragi prieteni, la îndemnul multora dintre voi, m-am hotărât să vă invit într-o călătorie de suflet și de minte, o călătorie de cunoaștere și autocunoaștere, o călătorie în care fiecare călător poate să devină un pelerin, căci cunoscându-ne pe noi înșine învățăm să descoperim lumea și sensul ei divin. Eu nu voi fi decât un călător, alături de voi, în dorința sinceră de a vă împărtăși din gândurile mele, din greșelile mele, din ceea ce învăț de la psihologii cu care lucrez dar și de a învăța de la voi, de a dezbate și a comenta împreună păreri, opinii, reflecții despre marile și etern-misterioasele teme ale umanului: iubirea, prietenia, timpul, succesul, eșecul, teama, furia, dreptatea și nedreptatea, singurătatea, depresia, speranța...
Pana atunci, va las sa cititi gandurile mele ...
DISCLAIMER
COPYRIGHT PROTECTED. Toate informatiile si materialele (text) folosite in acest blog sunt rezervate in exclusivitate autorului. Folosirea oricarui text, imagine, material, fisier sau obiect de constructie din acest blog in alte scopuri decat cele necomerciale si cele specificate in site fara acordul scris al autorului este interzisa fiind protejate de legea dreptului de autor. Folosirea textelor se va face cu citarea sursei.
Pozele folosite sunt preluate de pe Google/Pinterest/Google+ si sunt protejate de drepturi de autor.
Autorul acestui blog nu isi asuma responsabilitatea pentru redistribuirea continutului acestui site inafara scopului destinat.
Vezi mai multe articole