Cum sa adori un prost? Nu! Nu este o întrebare retorica … Este chiar o tema de actualitate. Prea de actualitate, intr-o lume in care valorile s-au inversat mai rau decât rolurile. E ca un manual de instrucțiuni. Prostul întoteauna vine cu instrucțiuni de folosire. Instrucțiuni fixe. Precum gândirea acestuia.
Si atunci, cum sa adori un prost? E simplu … Se ia una bucata minte, se curată complet de orice prejudecata si arunca in colțul cel mai întunecat al camerei. Se ia una bucata inima, se deschide si se presară cu multe promisiuni deșarte si repetate mult prea asiduu. Se ia una bucata încredere, se așterne in fata prostului si se manifesta necondiționat. Necondiționat de faptul ca prostul de lângă tine te minte cu zâmbetul pe buzele prea câș atunci cand simte ca te pierde între doua zile de cearta conjugală. Se ia una bucata suflet, se mototolește bine si se ghemuiește rau de tot in colțurile inimii deja frânte.
Dar prostul nu va ceda. Va continua sa te alinte cu vorbe si va continua sa iti arate prea putine fapte. Mai departe, se ia una bucata vina si se atribuie personal, in tot si in toate. Pentru ca tu esti singurul vinovat in tot acest tablou tragi-comic. Nu prostul de lângă tine. Nu el. El este prostul perfect pentru tine si pentru ceilalți. Însă cea mai mare vina pe care tu o porți este ca accepți si continui.
Si atunci ce-i de făcut? E simplu. Se ia una bucata minte, inima si suflet, împreuna cu trupul tau încă nedescoperit si se despart de prostul de lângă tine. Iar mai apoi, se ia una bucata Viata si se trăiește asa cum ar trebuie sa fie trăită. Departe de prosti si impostori sentimentali.
Si totuși, cum sa adori un prost?
Cu siguranța e posibil. Dar trebuie sa fii mai prost ca el! 🙂
Mă numesc Alex Chermeleu, sunt absolvent al Liceului de Informatică ,,Grigore Moisil ” din Timișoara, licențiat în Psihologie al Universității de Vest din Timișoara și master în Sociologie Organizațională. În prezent, încerc să-mi desăvârșesc meseria de psiholog, aflându-mă, de mai bine de doi ani, într-un proces de formare în Psihologie Transpersonală sub îndrumarea unora dintre cei mai mari psihologi din țară și din străinătate. Sunt preocupat de psihologia comunicării, atât la nivel de cuplu, cât și la nivel de grupuri. Într-o epocă declarată ,,a comunicării”, care se dovedește tot mai mult că suferă de fragmentare și de lipsă de comunicare, întrebarea « Cine sunt eu ? » devine emblematică pentru epoca digitală, în care realul și virtualul se diferențiază tot mai puțin, co – participând la crearea de identități. Socraticul ,,Cunoaște-te pe tine însuți!” revine în actualitate ca un subiect major, în primul rând pentru tineri și nu numai. Mai mult decât atât, în zilele noastre, îndemnul lui Socrate nu invită doar la un proces de introspecție, el se referă la relațiile noastre sociale, de familie, de cuplu, de prietenie, de colegialitate și, în primul și în primul rând, la relația supremă a omului cu Dumnezeu. Iată de ce, dragi prieteni, la îndemnul multora dintre voi, m-am hotărât să vă invit într-o călătorie de suflet și de minte, o călătorie de cunoaștere și autocunoaștere, o călătorie în care fiecare călător poate să devină un pelerin, căci cunoscându-ne pe noi înșine învățăm să descoperim lumea și sensul ei divin. Eu nu voi fi decât un călător, alături de voi, în dorința sinceră de a vă împărtăși din gândurile mele, din greșelile mele, din ceea ce învăț de la psihologii cu care lucrez dar și de a învăța de la voi, de a dezbate și a comenta împreună păreri, opinii, reflecții despre marile și etern-misterioasele teme ale umanului: iubirea, prietenia, timpul, succesul, eșecul, teama, furia, dreptatea și nedreptatea, singurătatea, depresia, speranța...
Pana atunci, va las sa cititi gandurile mele ...
DISCLAIMER
COPYRIGHT PROTECTED. Toate informatiile si materialele (text) folosite in acest blog sunt rezervate in exclusivitate autorului. Folosirea oricarui text, imagine, material, fisier sau obiect de constructie din acest blog in alte scopuri decat cele necomerciale si cele specificate in site fara acordul scris al autorului este interzisa fiind protejate de legea dreptului de autor. Folosirea textelor se va face cu citarea sursei.
Pozele folosite sunt preluate de pe Google/Pinterest/Google+ si sunt protejate de drepturi de autor.
Autorul acestui blog nu isi asuma responsabilitatea pentru redistribuirea continutului acestui site inafara scopului destinat.
Vezi mai multe articole
2 gânduri despre „Cum sa Adori un Prost?!”
Carevasazica sant mai proasta ca el.Asta era explicatia.Uneori e navoie de una palma peste ochi ,dar una zdravana ca sa te trezesti.
„Iubesti pentru ca iubesti. Nu exista ratiune pentru a iubi”
Castigul consta in capacitatea de a iubi, nu conteaza obiectul iubirii.
Sa inteleg ca prost e acela care pleaca. Acela care renunta primul.
Femeia nu greseste. Ea isi deschide inima. Ea se ofera si prostul nu apreciaza…
Femeia e tradata si mintita. Este dezamagita.
Ea nu tradeaza si nu minte. Ea nu dezamageste.
Cred ca ceva imi scapa…
De la mine se vede altfel. In fapt, indiferent de sex, sunt persoane care, din motive nestiute nici de ele, refuza sa evolueze. Asteapta pe o scara. Nici nu urca, nici nu coboara. Asteapta sa fie descoperite, pretuite si apreciate. Dar mai ales iubite. Iubite asa cum sunt. Pentru ceea ce sunt. Ele nu trebuie sa faca nimic. E suficient ca sunt. Ele sunt un trofeu…
Dar uita ca trofeele se expun si atat. Nu folosesc la nimic altceva.
Viata, dragii mei, (o spun din modesta mea experienta) inseamna mult mai mult.
O relatie, un cuplu, ca sa reziste cat mai mult, trebuie sa aiba la baza o fundatie. Puteti sa ii spuneti respect.
Nu marimea buchetului, ori valoarea inelului e semnul respectului. Acela poate sa fie pretul platit pentru rezultatul dorit. Trofeele, ca la vanatoare, se obtin cu iscusinta. Vanatul poate avea nesansa sa intre in bataia pustii, dar daca e permanent in stare de veghe, daca e permanent atent si in miscare, are mari sanse sa nu sfarseasca ranit.
Revenind, aventurile nu le voi diseca. Relatia stabila, care e cel mai greu de obtinut si dupa care tanjesc persoanele singure (nu toate!), se cladeste de la fundatie, de la respect.
Nu voi judeca sentimentele. Ele sunt pesonale si variate.
Plecand de la fundatie, restul depinde exclusiv de protagonisti. Cum stiu sa construiasca.
Cel mai adesea problemele apar de la ideile preconcepute si de la aportul protagonistilor.
Cand unul ofera si celalalt primeste fara ca si reciproca sa fie valabila, apare dezechilibrul care duce la ruptura. Vinovat e cel ce ofera neconditionat. De multe ori a te oferi neconditionat echivaleaza cu o capitulare. Neconditionata. Nu de putine ori aceasta izvoraste din teama de singuratate.
Cumva, in viata, ca si in relatii, se aplica aceleasi principii ca si in piata. Cererea si oferta. Actiunea si reactiunea.
Cum sa il acuzi de prostie pe cel ce renunta?
Nu exista conflict cu un singur vinovat.
Chiar si toleranta excesiva e daunatoare.
Relatia unei femei cu un barbat nu este, in opinia mea, un somn linistit. Nici o stare de coma. Nici un conflict armat.
E o disputa, e drumul catre echilibru. O emulsie, in care fazele creeaza un tot uniform, dar nu se dizolva niciodata una in alta. E un acord si un dezacord continuu.
E, daca vreti, ca tangoul. O fierbere, o frematare (nu si un conflict).
Intr-o relatie nu trebuie sa oferi si nici sa primesti totul.
Totdeauna trebuie sa mai existe ceva de oferit, ceva de cucerit, ceva de meritat.
Esecul, ca si succesul relatiilor tine mult de cultura si de educatie. Si de masura.
Nu poti spera sa fii fericit incercand sa il modelezi pe celalat conform idealurilor tale. Mai ales daca tu nu esti dispus sa cedezi, ori sa schimbi nimic.
Nu poti nici sa renunti total la tine si sa te predai neconditionat. Nu vei putea sa te bucuri de respect si vei sfarsi strivit.
Opinia mea: deschide ochii si observa. Sentimentele iti apartin, dar partenerul nu.
Pana si libertatea pe care o oferi, sau cea pe care ti-o asumi trebuie sa aiba masura.
Totul are o masura…
Am ratacit destul. Concluzii:
In dragoste nu exista invingatori, ori invinsi. Numai protagonisti.
Concesiile pe care le faci trebuie sa fie reciproce si sa aiba o masura…
Relatie fara respect nu exista. Pate, cel mult, o afacere, dar si afacerile serioase au la baza respectul…
Invatati ca nu e nimic umilitor in a spune: „iarta-ma” si „multumesc”.
O relatie nu e o inchisoare, dar nici taramul fagaduintei. Exista drepturi si obligatii, libertati si constrangeri, concesii, caderi si ridicari, suspiciuni si incredere… O permanenta stare de veghe….
O relatie se construieste, dar se si apara.
Partenerul nu se apreciaza dupa volumul si valoarea cadourilor, ori dupa declaratiile belicoase. Incearca sa il vezi cum reactioneaza in situatiile limita. Atunci da proba iubirii, la greu.
Cand nu mai exista motive sa ramaneti impreuna e bine sa nu mai ramaneti. Nu e nevoie sa cautati motive. Focul iubirii, ca orice foc, se intampla sa se mai stinga…
Nu va condamnati partenerii pentru greseli pe care stiti ca le-ati comis si voi.
Si, ultima, dar, in fapt motivul celor expuse, nu va avantati sa lipiti etichete. Mai ales cand stiti ca nici voua nu va plac atunci cand va sunt aplicate de altii.
Cel ce pleaca, cel ce renunta, nu e neaparat prost. Poate vrea altceva, poatenu a gasit ce cauta, poate are alte prioritati. Dar, cel mai trist si dureros, e cand realizati ca stiati ce asteapta si voi, din vari motive, l-ati privat….
Toti avem dreptul sa cautam caii verzi pe pereti. Nu judecati ca sa nu fiti judecati. Traiti. Bucurati-va. Fugiti de regrete. Nu pierdeti timpul aruncand cu piatra. Oricum, din viata nimeni nu scapa cu viata.
Alexandru Chermeleu 
Carevasazica sant mai proasta ca el.Asta era explicatia.Uneori e navoie de una palma peste ochi ,dar una zdravana ca sa te trezesti.
ApreciazăApreciază
„Iubesti pentru ca iubesti. Nu exista ratiune pentru a iubi”
Castigul consta in capacitatea de a iubi, nu conteaza obiectul iubirii.
Sa inteleg ca prost e acela care pleaca. Acela care renunta primul.
Femeia nu greseste. Ea isi deschide inima. Ea se ofera si prostul nu apreciaza…
Femeia e tradata si mintita. Este dezamagita.
Ea nu tradeaza si nu minte. Ea nu dezamageste.
Cred ca ceva imi scapa…
De la mine se vede altfel. In fapt, indiferent de sex, sunt persoane care, din motive nestiute nici de ele, refuza sa evolueze. Asteapta pe o scara. Nici nu urca, nici nu coboara. Asteapta sa fie descoperite, pretuite si apreciate. Dar mai ales iubite. Iubite asa cum sunt. Pentru ceea ce sunt. Ele nu trebuie sa faca nimic. E suficient ca sunt. Ele sunt un trofeu…
Dar uita ca trofeele se expun si atat. Nu folosesc la nimic altceva.
Viata, dragii mei, (o spun din modesta mea experienta) inseamna mult mai mult.
O relatie, un cuplu, ca sa reziste cat mai mult, trebuie sa aiba la baza o fundatie. Puteti sa ii spuneti respect.
Nu marimea buchetului, ori valoarea inelului e semnul respectului. Acela poate sa fie pretul platit pentru rezultatul dorit. Trofeele, ca la vanatoare, se obtin cu iscusinta. Vanatul poate avea nesansa sa intre in bataia pustii, dar daca e permanent in stare de veghe, daca e permanent atent si in miscare, are mari sanse sa nu sfarseasca ranit.
Revenind, aventurile nu le voi diseca. Relatia stabila, care e cel mai greu de obtinut si dupa care tanjesc persoanele singure (nu toate!), se cladeste de la fundatie, de la respect.
Nu voi judeca sentimentele. Ele sunt pesonale si variate.
Plecand de la fundatie, restul depinde exclusiv de protagonisti. Cum stiu sa construiasca.
Cel mai adesea problemele apar de la ideile preconcepute si de la aportul protagonistilor.
Cand unul ofera si celalalt primeste fara ca si reciproca sa fie valabila, apare dezechilibrul care duce la ruptura. Vinovat e cel ce ofera neconditionat. De multe ori a te oferi neconditionat echivaleaza cu o capitulare. Neconditionata. Nu de putine ori aceasta izvoraste din teama de singuratate.
Cumva, in viata, ca si in relatii, se aplica aceleasi principii ca si in piata. Cererea si oferta. Actiunea si reactiunea.
Cum sa il acuzi de prostie pe cel ce renunta?
Nu exista conflict cu un singur vinovat.
Chiar si toleranta excesiva e daunatoare.
Relatia unei femei cu un barbat nu este, in opinia mea, un somn linistit. Nici o stare de coma. Nici un conflict armat.
E o disputa, e drumul catre echilibru. O emulsie, in care fazele creeaza un tot uniform, dar nu se dizolva niciodata una in alta. E un acord si un dezacord continuu.
E, daca vreti, ca tangoul. O fierbere, o frematare (nu si un conflict).
Intr-o relatie nu trebuie sa oferi si nici sa primesti totul.
Totdeauna trebuie sa mai existe ceva de oferit, ceva de cucerit, ceva de meritat.
Esecul, ca si succesul relatiilor tine mult de cultura si de educatie. Si de masura.
Nu poti spera sa fii fericit incercand sa il modelezi pe celalat conform idealurilor tale. Mai ales daca tu nu esti dispus sa cedezi, ori sa schimbi nimic.
Nu poti nici sa renunti total la tine si sa te predai neconditionat. Nu vei putea sa te bucuri de respect si vei sfarsi strivit.
Opinia mea: deschide ochii si observa. Sentimentele iti apartin, dar partenerul nu.
Pana si libertatea pe care o oferi, sau cea pe care ti-o asumi trebuie sa aiba masura.
Totul are o masura…
Am ratacit destul. Concluzii:
In dragoste nu exista invingatori, ori invinsi. Numai protagonisti.
Concesiile pe care le faci trebuie sa fie reciproce si sa aiba o masura…
Relatie fara respect nu exista. Pate, cel mult, o afacere, dar si afacerile serioase au la baza respectul…
Invatati ca nu e nimic umilitor in a spune: „iarta-ma” si „multumesc”.
O relatie nu e o inchisoare, dar nici taramul fagaduintei. Exista drepturi si obligatii, libertati si constrangeri, concesii, caderi si ridicari, suspiciuni si incredere… O permanenta stare de veghe….
O relatie se construieste, dar se si apara.
Partenerul nu se apreciaza dupa volumul si valoarea cadourilor, ori dupa declaratiile belicoase. Incearca sa il vezi cum reactioneaza in situatiile limita. Atunci da proba iubirii, la greu.
Cand nu mai exista motive sa ramaneti impreuna e bine sa nu mai ramaneti. Nu e nevoie sa cautati motive. Focul iubirii, ca orice foc, se intampla sa se mai stinga…
Nu va condamnati partenerii pentru greseli pe care stiti ca le-ati comis si voi.
Si, ultima, dar, in fapt motivul celor expuse, nu va avantati sa lipiti etichete. Mai ales cand stiti ca nici voua nu va plac atunci cand va sunt aplicate de altii.
Cel ce pleaca, cel ce renunta, nu e neaparat prost. Poate vrea altceva, poatenu a gasit ce cauta, poate are alte prioritati. Dar, cel mai trist si dureros, e cand realizati ca stiati ce asteapta si voi, din vari motive, l-ati privat….
Toti avem dreptul sa cautam caii verzi pe pereti. Nu judecati ca sa nu fiti judecati. Traiti. Bucurati-va. Fugiti de regrete. Nu pierdeti timpul aruncand cu piatra. Oricum, din viata nimeni nu scapa cu viata.
ApreciazăApreciază