Alexandru Chermeleu: 100 % Femeie


De trei ori femeie. Ba chiar de patru, cinci sau mai multe ori. Pentru ca femeia trebuie mereu sa se reinventeze pentru barbatul din viata ei. Pana si pentru barbatul pasager care a uitat la a cata statie trebuie sa coboare pentru a fi fericit. De trei ori femeie nu este îndeajuns? Prea bine! Ce ziceti atunci de femeia – barbat? Un specimen tot mai intalnit in cuplurile în care Iubirea dintre el și ea arata ca o gluma proastă. Un slow motion neinspirat in care ambii parteneri apasă butonul de repeat, în loc să îl apese pe cel de Stop.

Femeia care varsa lacrimi in locul barbatului, care merge la job si care spala, gateste, danseaza, iubeste, viseaza, repara si construieşte … in timp ce el isi face de doua ori cruce cand trece pe langa Biserica la doua lungimi distantă de amanta lui. Curat iubire si curat femeie! E femeia poet si matematician in acelasi timp. Dar un matematician prost care nu si-a facut temele si calculul cum trebuie atunci cand l-a ales pe „El”. Un matematician corigent care repeta greseli si alegeri la fel de gresite. Si acum sta si inghite, sta si plange, se roaga si se izbeste iremediabil de soarta nefericita dar bine meritata (tot in capul ei).

Iar „el” o vrea fresh dimineata, la pranz si seara. Si in zilele de post, si in zilele cu sot si in cele fara. Cu precădere in weekend. In pauzele scurte de televizor si de somn.

Pentru ca „el” merita tot ceea ce este mai bun chiar si atunci cand sta cu o mana pe sticla de bere si cu cealalta in pantaloni … sau buzunar! Si de ce nu i-ar oferi Femeia toate aceste lucruri? Si neconditionat … de orice injuratura scoasa printre dinti, de orice sforait intens si mult prea lung, de orice escapada si vacanta a lui printre vecini … Pardon! Vecine! Doar sunt si ele femei. Iar el e „barbat”. Stie ce vrea, cum, cand si de unde sa isi ia … Si cat? Cu nemiluita!

Tabloul perfect al cuplului modern. Am uitat sa mentionez. Fara prea mult sex, ca dăunează. Pe termen lung! :))

Exista vreun manual nescris in care este specificat ca asa cum iti asterni, asa zaci si asa vei dormi? Dar nu prea ai cum. Pentru ca nu poti dormi. E imposibil sa dormi linistit si impacat cu tine. Si da … exista acel manual. Incepe cu un minim de bun simt si se termina cu Fericire. Fericirea ta. Nu si a celor din jur. Cei din jur vor fi fericiti atunci cand bifezi tu prima treaptă. Asadar, uita-i pe ceilalti si reîntoarce-te la tine. Si regaseste-te. Incepe sa te iubesti. Mai mult si din ce in ce mai mult. Si vei cunoaste fericirea. Sau, cel putin, vei gusta din ea.

De abia atunci poti spune 100 % Femeie. Altfel, intelegem procentul gresit.

100 % femeie inseamna sa stii sa spui Nu.

100 % Femeie inseamna sa ai curajul sa intorci foaia. Sau chiar sa o rupi.

100 % Femeie inseamna sa stii sa iti  pastrezi rolul fara sa il pierzi.

100 % Femeie inseamna sa inveti sa iubesti … dar sa iubesti pe cine trebuie!

Iar o 100 % Femeie va alege întotdeauna un 100 % Bărbat! 🙂

Publicat de Alexandru Chermeleu Personal

Mă numesc Alex Chermeleu, sunt absolvent al Liceului de Informatică ,,Grigore Moisil ” din Timișoara, licențiat în Psihologie al Universității de Vest din Timișoara și master în Sociologie Organizațională. În prezent, încerc să-mi desăvârșesc meseria de psiholog, aflându-mă, de mai bine de doi ani, într-un proces de formare în Psihologie Transpersonală sub îndrumarea unora dintre cei mai mari psihologi din țară și din străinătate. Sunt preocupat de psihologia comunicării, atât la nivel de cuplu, cât și la nivel de grupuri. Într-o epocă declarată ,,a comunicării”, care se dovedește tot mai mult că suferă de fragmentare și de lipsă de comunicare, întrebarea « Cine sunt eu ? » devine emblematică pentru epoca digitală, în care realul și virtualul se diferențiază tot mai puțin, co – participând la crearea de identități. Socraticul ,,Cunoaște-te pe tine însuți!” revine în actualitate ca un subiect major, în primul rând pentru tineri și nu numai. Mai mult decât atât, în zilele noastre, îndemnul lui Socrate nu invită doar la un proces de introspecție, el se referă la relațiile noastre sociale, de familie, de cuplu, de prietenie, de colegialitate și, în primul și în primul rând, la relația supremă a omului cu Dumnezeu. Iată de ce, dragi prieteni, la îndemnul multora dintre voi, m-am hotărât să vă invit într-o călătorie de suflet și de minte, o călătorie de cunoaștere și autocunoaștere, o călătorie în care fiecare călător poate să devină un pelerin, căci cunoscându-ne pe noi înșine învățăm să descoperim lumea și sensul ei divin. Eu nu voi fi decât un călător, alături de voi, în dorința sinceră de a vă împărtăși din gândurile mele, din greșelile mele, din ceea ce învăț de la psihologii cu care lucrez dar și de a învăța de la voi, de a dezbate și a comenta împreună păreri, opinii, reflecții despre marile și etern-misterioasele teme ale umanului: iubirea, prietenia, timpul, succesul, eșecul, teama, furia, dreptatea și nedreptatea, singurătatea, depresia, speranța... Pana atunci, va las sa cititi gandurile mele ... DISCLAIMER COPYRIGHT PROTECTED. Toate informatiile si materialele (text) folosite in acest blog sunt rezervate in exclusivitate autorului. Folosirea oricarui text, imagine, material, fisier sau obiect de constructie din acest blog in alte scopuri decat cele necomerciale si cele specificate in site fara acordul scris al autorului este interzisa fiind protejate de legea dreptului de autor. Folosirea textelor se va face cu citarea sursei. Pozele folosite sunt preluate de pe Google/Pinterest/Google+ si sunt protejate de drepturi de autor. Autorul acestui blog nu isi asuma responsabilitatea pentru redistribuirea continutului acestui site inafara scopului destinat.

8 gânduri despre „Alexandru Chermeleu: 100 % Femeie

  1. O femeie 100% este aceea care își acceptă procentajul de masculinitate ce se regăsește în ea! Acceptând bărbatul din ea, nu-l va mai expune și exprima atâta cu bărbatul din afara ei, adică bărbatul lângă care își caută fericirea 🙂

    Apreciază

  2. Trebuie sa se fi nascut acel barbat pentru care femeia sa fie de trei ori femeie. Daca nemernicul umbla fkeaura…calarind sute de femei intru satisfacerea placerilor carnale,,,,duca-se pe pustii! Mai bine sa ramai UNA femeie…unica si indivizibila!

    Apreciază

  3. Nu putem astepta pana la infinit pe cel 100 % barbat. Viata e scurta si, de multe ori, il intalnim prea tarziu. Ne multumim si cu 70-80%. Era PERFFECT daca era…

    Apreciază

  4. Am redescoperit viata cand am scapat de acel „barbat”. Am redescoperit ce inseamna sa fi FEMEIE, ca doar eu sunt capabila sa imi creez FERICIREA, sa ma ridic singura oricat de jos asi cadea si sa merg mai departe indiferent de obstacole.
    Nu trebuie sa fiu de trei, partu sau cinci ori femeie; trebuie sa fiu EU si atat.
    Frumoase materiale, inspiri incredere si energie pozitiva. BRAVO!

    Apreciază

  5. Sufletul tau are arome feminine…respect inima de barbat dar cu sensibilitate feminina!
    Referitor la document e special conceput sa trezeasca semnale de alarma în lumea barbatilor care neactivati vor disparea ca specie, genetic scriind.
    O femeie are multe atribute dar cea mai importanta e calitatea MATERNA!
    NU E IMPORTANTA COMPETITIA ÎNTRE SEXE CI SIMBIOZA CARE DIN PACATE E GREU DE GASIT!
    Admir sincer postarile tale si te sustin în competitia de lider!
    O seara Creativ de Inspirata!

    Apreciază

Lasă un comentariu